joi, 28 februarie 2013

KGB-ul și "revoluțiile" din Europa de Est





Probabil ca numai in Romania anatomia comuna a evenimentelor istorice din anul 1989 continua sa fie - vorba poetului - lung prilej de vorbe si de ipoteze. In Occident, ca si in restul statelor Europei de Est, evenimentele din 1989 sunt de mult clarificate. Faptul ca multimile au fost atrase in strada de perspectiva ispititoare de a scapa de comunism a fost infatisat de Iliescu & Co drept o explozie populara, spontana. Trecandu-se, ca de obicei, sub tacere evenimentele care au facut posibila eliminarea, printr-o lovitura de stat, a clanului Ceausescu.
Altii insa, ca presedintele Havel, n-au ascuns propriului popor adevarul legat de planul rasturnarii comunismului ca sistem si nici factorii, de mare complexitate, care au guvernat si monitorizat aceasta schimbare istorica generala, a unei jumatati de continent.
Cunoscutul dizident sovietic, Vladimir Bukovski - una dintre sursele cele mai bine informate, in ultimii douazeci de ani, din Estul Europei - dezvaluia urmatoarele, inca din 1990:
- "Niciodata rolul KGB-ului in interiorul tarii [U.R.S.S. - n.n.] si in strainatate nu a fost atat de important. Serviciile secrete sovietice sunt cele care au vegheat la rasturnarea lui Ceausescu in Romania, care au lansat “revolutia de catifea” in Cehoslovacia, care au luat masuri pentru rasturnarea lui Erich Honecker in Germania Rasariteana, producand indeosebi circumstantele favorabile distrugerii zidului Berlinului" ("L'Empire du moindre mal', Libre Journal, Paris, nr. 1, sept-oct, 1990, p.30).
Strategia urmarita de U.R.S.S. fusese pusa la punct, inca din 1984, de Andropov si KGB (Directoratul nr. 1 - PGU) si urmarea un scop strategic. Acest scop strategic a fost definit de contele Alexandre De Maranches (fostul sef al SDECE-ului francez), care l-a citat pe unul dintre apropiatii lui Gorbaciov, anume Gheorghi Arbatov, cel care a afirmat: "U.R.S.S. va face cel mai rau lucru cu putinta: ea va va lipsi de dusmanul vostru" (Le Figaro, Paris, 10 ianuarie 1990). 
    Mai limpede a expus aceasta strategie sovietica, initiata de Andropov si transpusa in practica de Gorbaciov, Jean-Francois Deniau, membru al Consiliului Europei, care a precizat ca "Uniunea Sovietica isi propusese drept scop acela de a pleca, pentru a ramane" (vezi art. "Les marches lointaines de l 'Empire: partir pour rester", in Jean Marie Benoist "Apres Gorbatchev", Paris, 1990, p.137 si urmatoarele).     Si mai explicit asupra scopului strategic urmarit de Gorbaciov prin schimbarea la fata din 1989, ulterior prin puciul lui Potemkin (august 1991), a fost Lev Nevrozov, cand a scris "In partida sa de sah pentru dominatia mondiala, Kremlinul si-a sacrificat stapanirea asupra Europei de Est, a efectuat un schimb de piese, pentru a-si asigura o mai buna penetrare a economiei si tehnologiei Europei Occidentale ("The Kremlin and the Western Politico-Cultural Establishment", Midstream, 1990, p.1)".     Insusi Erich Honecker, liderul comunist est-german, a confirmat ca a existat o strategie pe termen lung a KGB-ului si a evocat "o scurta vizita a lui Sevardnadze pe tarmul Marii Negre in toamna lui 1984, adica inca in timpul lui Cernenko, in cursul careia s-a cazut de acord asupra faptului ca totul trebuia sa se schimbe, in Uniunea Sovietica si in alte parti",  Erich Honecker, interviu acordat televiziunii germane DSF, la 10 octombrie 1990, orele 20,15).
Acelasi Honecker dezvaluia, la 21 noiembrie 1990, politica "Casei comune si europene" a lui Gorbaciov si adevaratele sale resorturi, intr-un alt interviu: "Destituirea mea ca sef al partidului si al statului este rezultatul unei manevre de anvergura, ai carei instigatori continua sa ramana in umbra. Cei care astazi se lauda cu aceasta actiune nu sunt altceva decat plevusca. Ne aflam in prezenta unor schimbari extrem de importante, care nu au aparut de la o zi la alta, ci au fost planificate de multa vreme, la scara europeana si chiar mondiala. (...)
Reunificarea Germaniei trebuia sa fie considerata ca o contributie la construirea “Casei europene si, data fiind situata actuala, lucrul acesta nu putea fi atins decat printr-o transformare a sistemului politic din RDG" Erich Honecker, interviu acordat ziarului "Berliner Wochenpost", 21 noiembrie 1990). Este, probabil, una dintre cele mai importante dezvaluiri asupra culiselor geostrategice ale rasturnarii comunismului in intreaga Europa de Est, facuta de stapanul STASI.
De remarcat este faptul ca Honecker vorbeste de schimbari planificate de multa vreme, nu numai la scara europeana, ci si mondiala. Evenimentele ulterioare lui '90 au confirmat aceasta directie: eliminarea lui Mobutu, Suharto etc. pledeaza pentru un proces continuu la scara internationala. Un lucru este cert: tratativele Gorbaciov-Kohl, privind conditiile reunificarii Germaniei, s-au materializat prin pactul Kohl-Gorbaciov, de la Geneva, din septembrie 1990, care a stabilit, intre altele, noile sfere de influenta, din Europa de Est si Balcanica. Razboiul din Iugoslavia, declansat in 1991, este un exemplu notoriu in acest sens.
Daca Gyula Horn, ministrul de externe al Ungariei comuniste - vechi membru al serviciului secret maghiar AVO (vezi declaratia contelui Stephen Bethien, membru al Parlamentului ungar) si documentele transmise de televiziunea ungara in mai l994 - a deschis granita pentru miile de refuigiati est-germani aflati la frontiera cu Austria, in schimb, Zidul Berllnului a cazut, in urma unui asa-zis accident.
In realitate, inca de la mijiocul anilor '80, KGB-ul a creat la Berlin o antena (rezistenta) ultasecreta, codificata Luci (Fulgerul), care actiona independent de sediul est-german al KGB-ului, de la Kalhorst, si care nu avea nici cel mai mic contact cu STASI. Existenta acestei unitati ultrasecrete nu era cunoscuta decat de membrii Diviziei a 4-a a KGB-ului si de cativa din membrii statului sau major de la Moscova, in primul rand de generalul Anatoli Novikov. Sarcina grupului Luci: restructurarea peisajului politic est-german, conform strategiei Kremlinului, in pregatirea reunificarii (vezi Raif Georg Reuth, Andrea Bonte "Das Komplott", Munchen, 1993, p.210 si urmatoarele). Printre altele, grupul Luci organiza manifestatii de strada - unele insumand cate 100.000 de oameni - cu caracter anticomunist si chiar antisovietic.
Ori pentru a elimina din viata politica lideri interimari, ca Hans Modrow. Demolarea Zidului Berlinului a fost doar una din sarcinile grupului Luci, in modelarea peisajului est-german, in vederea reunificarii negociate de Kohl cu Gorbaciov.
Cele mai importante declaratii privind rolul KGB-ului in evenimentele din 1989 raman, probabil, cele ale presedintelui ceh Vaclav Havel. Dizident binecunoscut de peste trei decenii, Havel este unul dintre oamenii care - asemenea lui Lech Walesa - au facut istorie in Europa de Est.
Remarcabil este faptul ca, dupa ce a devenit presedinte al tarii sale, Havel nu a rescris istoria, dupa modelele binecunoscute, ci a continuat sa marturiseasca adevarul, indiferent care ar fi fost acesta.
Astfel, Presedintele Havel a dezvaluit ca 'Revolutia de catifea" de la Praga, din 17 noiembrie 1989, a fost declansata de KGB. Havel a definit aceasta operatiune drept "un complot pentru abolirea regimului comunist", condus de brejnevistul Gustav Husak. Complotistii, potrivit lui Havel, s-au folosit de protestele studentilor pentru a ridica noul regim in sa, si pentru a realizat reforma de tip gorbaciovist.
Tot Havel a mai dezvaluit ca, initial, s-a dorit aducerea la putere a unui membru al cabinetului Dubcek (din 1968), aflat in exil la Viena, dar acesta a declinat oferta. Marturisirea lui Havel de la BBC (vezi filmul documentar "Czechmate", (BBC) a fost apoi reluata, in rezumat, si in "Die Welt", fiind sustinuta astazi si prin alte dovezi.
Astfel, generalul Viktor Grusko, adjunctul lui Vladimir Kriucikov (presedintele KGB-ului), a sosit in ajun, personal, la Praga, impreuna cu un grup de visautniki, ofiteri spetznaz (operatiuni speciale), care actioneaza de regula in civil. Gen. Grusko si gen. Teslenko (insarcinatul la Praga al KGB- ului) au condus, impreuna cu colegul lor, cehul Alois Lorenc (Seful STB, Securitatea cehoslovaca), intreaga desfasurare a revolutiei de catifea dintr-un apartament conspirativ din Praga.
De remarcat ca Lorenc vizitase anterior Moscova, unde fusese instruit asupra viitoarelor evenimente. Practic, evenimentele de la Praga au fost starnite de locotenentul STB Ruzicka, cel care a transformat, cu ajutorul sovieticilor; manifestatia de comemorare a unei victime a militienilor praghezi intr-una de protest.
Ofiterii spetznaz, care de la aeroportul "Ruzine" se imprastiasera in toata Praga, conform planului, l-au tinut permanent la curent pe gen. Grusko, seful lor, cu mersul revolutiei cehe. Un aspect interesant, semnalat de corespondentii straini: militienii praghezi, care s-au manifestat initial extrem de violent fata de manifestanti, au disparut apoi pur si simplu, lasand bulevardele in mana manifestantilor. Pentru multi corespondenti straini, violenta initiala neobisnuita a militiei pragheze a avut un caracter provocator, deliberat.
In noaptea de 17 noiembrie 1989, gen. Grusko si echipa sa spetznaz au parasit Praga, la fel de discret precum aparusera. Revolutia de catifea izbandise.

- In ceea ce priveste Romania, ne multumlm sa-l citam pe Igor Toporovski, unul dintre colaboratorii lui Gorbaciov, care a explicat: "Ion Iliescu avea in vremea aceea legaturi destul de strinse cu PCUS si era desemnat drept candidatul cel mai potrivit pentru a-l inlocui pe Ceausescu" Toporovski adauga: "Pentru a incepe operatiunea propriu-zisa, noi am ales momentul cand Ceausescu se afla la Teheran, deoarece, altminteri, actiunea ar fi prezentat dificultati". Despre prezenta la Timisoara, apoi la Bucuresti, a turistilor sovietici n-are rost sa mai amintim. Acestia au actionat mana in mana cu ofiterii Romani de profil, de la unitatea 404, ca maiorul Ghergulescu ori simpaticul Trutulescu. Practic, rasturnarea lui Ceausescu s-a produs in cateva ore, in dimineata de 22 decembrie '89, cand dictatorul a fost parasit, in mod subit, de toti colaboratorii. A fost arestat practic, in sediul C.C.-ului, expediat sub escorta la Targoviste si executat dupa un proces sumar .

2. "REVOLUTIA", CA TEHNICA A "LOVITURII DE STAT"
In cartea "Gorbacev and the Est-European Revolutions" (Gorbaciov si revolutiile est-europene), publica la Londra in 1990, Mark Almod, profesor de istorie moderna la Oxford University, ajunge si el la concluzia ca revolutia de catifea din Cehoslovacia a fost declansata de un complot al KGB-ului, dirijat la fata locului de gen. Viktor Grusko (sosit special in acest scop de La Moscova la Praga), impreuna cu rezidentul KGB-ului din Cehosiovacia la acea vrerne, gen. Teslenko, si cu seful STB-ului Alois Lorenc, iar Frontul Salvarii Nationale din Romania fusese, in realitate, creat de KGB cu mult inaintea caderii lui Ceausescu. Almond noteaza: "Moscova si KGB-ul au armat pistolul care a slujit la darea startului pentru transformarile din Europa rasariteana si centrala, iar acestea s-au savarsit cu cea mai mare usurinta deoarece a fost suficient sa se activeze rezistentele care existau deja."
La randul ei, Evghenia Albaz a oferit numeroase amanunte legate de aceste activitati ale KGB, in remarcabila sa carte Geheimimperium KGB (Munchen, 1992, pag.232 si urmatoarele).
In Polonia, in noiembrie 1987, ofiteni SB (securitatea poloneza) au oferit ajutor logistic membrilor opozitiei, grupati in sindicatul Solidaritatea, in numele mimstrului de interne Kiszczak, pentru organizarea grevelor care au izbucnit in aprilie 1988 (vezi Francoise Tolirn, "Les fins du comunisme", pag. 47). Pe langa aceasta, SB-ul a propus Solidaritatii sa tipareasca si sa distribuie ziarele de opozitie (vezi Andrej Zarach, in Solidarnost Waszoca, nr. 300, feb.1993).

Pana la urma, Gorbaciov i-a dat lui Jaruzeiski ordinul de a abandona puterea in favoarea Solidaritatii. Potrivit unei informatii aparute in presa americana, in septembrie 1995, Solidaritatea numara, inca de la infiintarea sa, peste un milion de membri de partid, inclusiv 42 dintre cei 200 de membri ai Comitetului central ales in 1981.
Anatoli Golitin sustine in cartea sa "New Lies for Old" noi minciuni in locul celor vechi) din 1984 ca in 1981 Solidaritatea fusese suprimata la ordinul KGB de catre Jaruuelski, tocmai pentru a convinge Occidentul de autenticitatea miscarii, iar conducerea sindicatului internata intr-un castel, cu tot confortul. Dupa negocierile lui Walesa cu guvernul comunist (martie 1989), liderul Solidaritatii a acceptat ca 65% din Seim (parlamentul polonez) sa revina comunistilor iar Jaruzelski - adica tocmai cel ce suprimase sindicatul in 1981 si decretase legea martiala- sa devina presedintele primului Seim liber.
In decembrie 1990, Jaruzeleski s-a retras elegant iar Walesa a devenit primul presedinte al Poloniei democrate.
La 2 martie 1989, Walesa a declarat saptamanalului sovietic "Timpuri noi" urmatoarele: "Vom lasa puterea in mainile comunistilor, dar va fi altfel decat pana acum. O sa-i lasam sa-si slujeasca poporul mai bine, sa respecte legea si sa raspunda in fata societatii. Noi suntem pregatiti sa cooperam constructiv cu asemenea autoritati.

In Ungaria, istoricul Istvan Nemeskurty ajungea la urmatoarea concluzie: Ceea ce am trait noi nu a fost o revolutie, fie ea de catifea sau nu. Ceea ce s-a petrecut, si nu stim de ce, este ca marea putere care ne-a subjugat dupa 1945, ne-a eliberat dintr-o data. Ea a desfacut brusc funia pe care ne-o pusese de "gat". ("Magyar Nemzet", 16 martie 1991).
Aceste intelegeri geopolitice, cu caracter istoric, s-au materializat in 1989 prin prabusirea, in numai cateva luni, a comunismului in toate tarile est-europene, printr-o serie de asa-zise revolutii, toate dirijate, fara exceptie, de serviciile secrete - KGB, in primul rind - dar si de serviciile secrete occidentale, precum si de retelele acestora din tarile est-europene, pe un teren psihologic si de mentalitate pregatit minutios din vreme.
Mai exact, imediat dupa venirea globalistului Gorbaciov la putere in U.R.S.S., in 1985, prin utilizarea tehnicilor de dezinformare si manipulare in masa. Estul si Vestul - Gorbaciov si Occidentul - se pusesera de acord in 1989 ca divizarea Europei sa fie abolita iar Germania sa fie reunificata (intre altele, si prin demolarea, simbolica, a "Zidului Berlinului", operatiune declansata de grupul "Luci" (Fulgerul KGB-ului).
Scopul: reunificarea politica si economica a Europei, a construirii Casei Comune Europene, cum se exprima insusi Gorbaciov, ca o componenta esentiala a Noii Ordini Mondiale, preconizate de organizatiile globaliste, in primul rand de CFR (Council of Foreign Relations) si de Comisia Trilaterala, organizatii care grupeaza elita politica bancara, stiintifica si militara aflata la putere in SUA de peste jumatate de secol, cu enorme influente si ramificatii in lumea intreaga.
Or, pentru a reunifica Germania, apoi Europa, pentru construirea unei Case Comune Europene era necesar ca, mai intai, vechile regimuri totalitare, comuniste, din estul Europei sa fie rasturnate. Sarcina rasturnarii acestor regimuri a fost incredintata, in chip firesc, profesionistilor serviciilor secrete din est si din vest, specializati in tehnica loviturii de stat si a manipularii in masa.

Calea urmata a fost insa adaptata situatiei concrete din fiecare tara comunista est- europeana, mergand de la puciul de palat (Bulgaria) la revolutii (Cehoslovacia, Germania rasariteana, Romania), mai mult sau mai putin de catifea, mai mult sau mai putin sangeroase.
Trebuie precizat ca exista trei tipuri, trei scenani posibile, pentru a realiza o lovitura de stat si a prelua puterea: 
        - 1) "lovitura de palat";         - 2) "puciul militar";         - 3)"revolutia populara”.
1. Prima forma a loviturii de stat - "lovitura de palat" - se realizeaza departe de ochii si urechile multimii, apartine de regula unei factiuni aflata la putere, apropiata clanului conducator (uneori chiar din cadrul clanului), si se sprijina pe unii sefi militari sau din serviciile secrete cistigatii de partea complotistilor.

2. A doua forma a loviturii de stat, "puciul militar", se deruleaza la vedere, cu desfasurarea de trupe si tancuri pe strazi, de cateva unitati rebele si poate avea caracter sangeros, mai ales daca exista confruntari cu trupele fidele clanului conducator. Nu antreneaza insa masele si urmareste acelasi obiectiv: arestarea sau suprimarea sefilor statului.

3. A treia forma a lovituni de stat, asa-zisa "revolutie", este, de regula, sangeroass. “Revolutia populara" are doua componente:
Un "puci militar", mascat de o "revolta-populara", provocata prin dezinformare si manipulare. Presupune scoaterea maselor in strada. Tipica pentru "lovitura de palat" a fost, de pilda, arestarea in 1943 a lui Mussolini, chemat pentru o asa-zisa "audienta" la regele Victor Emmanuel sau arestarea (dupa modelul italian) a lui Antonescu, la Palat, in august '44. In 1989, schimbarea lui Jivkov in Bulgaria, cu Mladenov, a fost o astfel de "lovitura de culise".

In schimb, o lovitura de stat prin "puci militar" a constituit-o debarcarea presedintelui comunist Salvador Allende Gossens de catre armata (Chile, 1973), in momentul cand acesta pregatea (ajutat de serviciile secrete sovietice si cubaneze) propria sa lovitura de stat, impotriva armatei chiliene, si instaurarea comunismului in Chile.
La fel de tipice au fost toate "puciurile militare", derulate in anii '50 si ‘'60 in statele latino-americane, cu sprijinul secret al CIA, ca Operatiunea “Diabolo", din 1954, contra presedintelui procomunist Jacobo Guzman din Guatemala ori "Lovitura de cocaina" din Bolivia din 1982, contra presedintelui Heman Zauso. Toate, orchestrate de asi ai operatiunilor speciale, paramilitare, din cadrul CIA, ca Howard Hunt, Frank Sturgis ori Guy Bannister.

Cit despre revolutii, mentionam doua asemenea lovituri de stat, exemple tipice in materie. Astfel, asa-zisa mare revolutie bolsevica din octombrie a fost in realitate un simplu puci, finantat de "Banca Imperiala" a Germaniei si realizat cu agenti germani, dupa ce Berlinul ii teleghidase anterior pe Lenin si vreo 400 de bolsevici, cu un tren plumbuit, din Elvetia (unde acestia se aflau in exil) in Rusia.
Pentru ca Lenin sa preia puterea si sa incheie o pace separata in Est cu Germania, iar aceasta sa-si transfere grabnic trupele in Vest (debarcau americanii). In acest scop, pana si presa bolsevica ("Pravda") a fost tiparita cu finantare germana.
Se cunosc astazi foarte exact, din documente, numele ofiterilor germani care au condus puciul de la Palatul de Iarna din Petersburg. Interesant este ca, pana in 1921, agentii germani au asigurat securitatea personala lui Lenin si a conducatorilor bolsevici, in timp ce consilierii militari germani dirijau Armata Rosie in Razboiul civil. Doar masa de manevra a fost ruseasca.
Ceva mai aproape de zilele noastre, realizata printr-o "revolutie populara" dirijata de serviciile secrete, a fost "Operatiunea Ajax" a CIA, de la Teheran din 1953.
Dupa ce sovieticii organizasera anterior o lovitura de stat, rasturnindu-l pe Sah de la putere si impunind in schimb o marioneta a Moscovei, pe presedintele Mossadegh (fostul prim-mimstru), CIA a contraatacat." Kermit" Roosevelt, cu ajutorul lui Otto Skorzeny (racolat de americani la sfarsitul razboiului, prin intermediul lui Gehien, pe "Filiera sobolanilor"), a declansat o "revolutie populara" la Teheran, incitand populatia religioasa impotriva lui Mossadegh, descris drept un ateu, o marioneta bolsevica a comunistilor iranieni sustinuti de Moscova.
Manipuland astfel populatia revoltata, agentii CIA l-au alungat pe Mossadegh. Sahul (refugiat cu familia la Roma) s-a intors la Teheran, pre!uandu-si tronul iar SUA, influenta asupra Iranului.
O a doua precizare, importanta: toate serviciile secrete ale marilor puteri ori ale puterilor regionale detin unitati specializate in declansarea de revolte populare, revolutii si miscari de eliberare.
Aceste unitati sunt formate din experti in tehnicile dezinformarii si manipularii maselor, care actioneaza in tarile-tinta, sub acoperiri diverse, la momentul oportun: turisti, ziaristi, diplomati, echipe de caritate, preoti, sportivi etc.

Asadar, fiecare serviciu secret important include si o unitate speciala, care se ocupa de organizarea revoltelor populare, revolutiilor si a miscarilor de eliberare.
Facem aceste precizari pentru a clarifica confuziile, cultivate deliberat de cei interesati sa profite in plan politic, prezentandu-se natiunii drept emanati ai unei revolte spontane a poporului, asadar impusi de vointa populara liber exprimata, cu avantajele politice conferite de o asemenea imagine publica. Fara sa mentioneze, bineinteles, si culisele care au facut posibila declansarea revoltei spontane si a manipularii maselor, soldata uneori cu varsare de sange nevinovat, de la cateva persoane pana la cateva sute sau chiar mii de morti.

Pusa, de regula, pe seama odiosului regim proaspat rasturnat si a aparatului de represiune al fostului dictator. 
Regizorii adevarati, cei care au stat in umbra revoltei populare, a revolutiei, manipulind opinia publica prin mass-media, precum si nucleul paramilitar utilizat in lovitura de stat, raman ani de zile - ori pentru totdeauna - necunoscuti marelui public.

Caci profanii nu sunt niciodata tolerati in templul conspiratiei. Complotistii prefera sa pozeze, in astfel de situatii, drept persoane aduse la putere pe creasta valului revoltei populare. Oameni care se cunoscusera in acele momente fierbinti, niciodata mai inainte. Fara nici o legatura cu fostul regim ori, mai ales, cu fortele externe. Negarea implicarii fortelor externe in orchestrarea unei revolutii populare este o axioma pentru noii emanati. Culisele sunt categorisite drept scenarii si teorii conspirativiste.

Poporul si revolta spontana, iata cuvintele cheie, rituale. 

3. "COMPLOTUL GENERALILOR" - LOVITURA DE STAT ESUATA DIN 1984
In Romania, manevrele KGB-ului si GRU-ului, precum si operatiunile acestora de influentare a principalilor actori ai evenimentelor din decembrie '89, datau de mai multi ani. In iunie '89, doua personaje emblematice se intalneau in Parcul Herastrau: Ion Iliescu si generalul Nicolae Militaru. intalnirea conspirativa a celor doi a fost confirmata, ulterior, atat de Petre Roman in "Le Monde" din 05.01.1990, cat si de Silviu Brucan intr-un interviu din martie 1990.
Din declaratia unui fost securist, din echipa de filaj, reiese ca Militaru dorea sa-l informeze pe Iliescu, cu ocazia plimbarii lor conspirative, despre constituirea unei alte grupari cu numele de Front. In iarna lui 1988, Comitetul Salvarii Nationale - infiintat inca din 1984 - se transformase in Frontul Salvarii Nationale. Acum aparuse concurenta.
In 1982, generalul Militaru il contactase pe Iliescu la spitalul "Elias". Iliescu venise la "Elias" ca sa-i faca o vizita lui Valter Roman iar gen. Militaru, internat si el in spital, profitase de moment si-l abordase direct pe Iliescu: "Dom'le, nu se gasesc in Romania niste forte sa-l arunce peste bord pe Ceausescu?" Prudent, Iliescu s-a ferit sa dea un raspuns transant dar, dupa ce generalul Militaru s-a externat, l-a rugat sa-l viziteze la "Consiliul National al Apelor", unde Iliescu avea rang de ministru. Cei doi s-au deplasat cu masina institutiei pina in Parcul Herastrau, ca sa se explice.
Principala dilema a celor doi conspiratori a fost explicata mai tarziu, nu fara umor, de generalul Militaru. Iliescu era de parere ca, pentru rasturnarea lui Ceausescu, trebuia organizat un soi de puci militar. "Cativa militari, un fel de pir-pir-pir si cu asta basta!" ii rezumase Iliescu toata filozofia complotului. Militaru, in schimb, sustinea implicarea maselor in lovitura. "Dom'le, daca nu sunt angrenate si masele populare, nu iese nimic." Pana la urma s-au despartit, fiecare cu ideea lui. "Ne-am despartit cu aceasta idee: el cu pir-pir-ul lui si eu cu masele populare", si-a amintit, mai tarziu, Militaru. Decizia urma, bineinteles, sa fie luata in alta parte.
La Moscova, in iunie '89, cand cei doi se plimbau prin Herastrau, lucrurile evoluasera mult fata de anii '82-'84. In '87, pe fundalul deschis de operatiunea tip "maskirovka" lansata de Gorbaciov, prin vehicularea conceptelor-capcana de glasnosti (transparenta) si perestroika (restructurare) - care incerca sa induca din nou in mass-media ideea comunismului reformabil (dupa aceea a comunismului cu chip uman, experimentat in cursul Primaverii de la Praga din '6 - Iliescu publicase un articol, Creatie si informatie, in care mesajul cifrat catre tovarasii sai era:
Este necesar sa introducem «restructurarea» (perestroika). Filiatia spirituala era foarte clara: Gorbaciov si operatiunea de imagine pe care acesta o derula din 1985, cu sprijinul Directoratului I al KGB. Or, glasnosti si perestroika nu erau niste concepte noi.
In sec. XIX, tarul Alexandru al Il-lea, in instructiunile sale catre cenzura, sustinea ca presa trebuie sa dea dovada de glasnosti - o transparenta limitata si subtil controlata - atunci cand articolele sau cartile dezbateau reformele din Rusia timpului. Mai clar fusese Cernasevski, in "Scrisoare fara adresa" (republicata la Moscova, in 1983), unde la pag. 495 denunta, foarte transant, glasnosti-ul pe care il definea astfel: "expresie birocratica plasmuita sa inlocuiasca conceptul propriu-zis al libertatii de exprimare". Era imposibil ca acest substitut perfid al libertatii propriu- zise de opinie sa nu atraga atentia bolsevicilor si propagandei lor.
Potrivit lui Michel Hellei, Lenin insusi folosise cuvantul glasnosti de patruzeci si sase de ori in scrierile sale. NEP-ul (Noua Politica Economica), perioada de liberalizare relativa din Rusia dintre 1921 si 1928, fusese prezentata de Lenin drept o perestroika si un glasnosti, dupa anii comunismului de razboi (1918- 1921). Stalin folosise, la randul sau, conceptul de perestroika, in anii '30 si '40. Prin articolul "Creatie si informatie" din 1987, Iliescu isi deconspira inca o data legaturile vechi pe care la avea cu U.R.S.S. si aparatul de influenta al Moscovei.
Promovat de Ceausescu dupa 1965, Iliescu devenise, la 38 de ani, membru al Comitetului Central. Apoi, in 1971, secretar al CC al PCR, responsabil cu propaganda. Dupa calatoria lui Ceausescu in China si in Coreea de Nord din 1971, Iliescu primise sarcina sa regizeze un fel de minirevolutie culturala romaneasca si sa organizeze cultul geniului carpatin.
Cum Iliescu se considera, inca din 1968, alternativa la conducerea partidului, nu s-a aratat dispus sa intretina cultul celui pe care, de fapt, abia astepta sa-l inlocrnasca de la putere. Temator fata de perspectiva ca Moscova sa-l schimbe cu Iliescu, Ceausescu l-a expediat pe acesta secretar doi al judetului Timis, apoi prim-secretar la Iasi.
Ruptura de Ceausescu si adevarata marginalizare a lui Iliescu a aparut abia in 1984, cand Iliescu si-a pierdut calitatea de membru al Comitetului Central, devenind director la Editura "Tehnica". Functie, oricum, inclusa in nomenclatura partidului. in 1986, imediat dupa venirea lui Gorbaciov la putere, Iliescu iese in fata.
Celalalt plimbaret prin Herastrau in iunie '89, generalul Militaru, participase la toate conspiratiile urzite contra lui Ceausescu. Format in U.R.S.S. - ca si Iliescu - dar la scoala GRU-ului (serviciul secret militar sovietic), gen. Militaru se aliase inca din 1973 cu gen. Ion Ionita ministrul Apararii Nationale, impotriva lui Ceausescu. Dupa ce Militaru a fost martor la o discutie telefonica dura a lui lonita cu Ceausescu, ministrul Apararii l-a chestionat transant:
- "Ma tu esti de acord cu mine?"
- "Da", a raspuns prompt Militaru.
- "Ramai pe langa mine, vor urma si altele", a prevestit lonita.
Potrivit lui Militaru, in 1974, in padurea Baneasa, Maurer - mazilit si el de Ceausescu - i-a spus "Esti tanar, poti sa mai faci ceva pentru tara asta, Militarule. Eu te ajut cu ce pot, dar daca o faci, fa-o. Este absolut necesar" Militaru a incercat sa puna in legatura grupul generalului Ionita cu grupul civililor condus de Iliescu, intre care se numara Virgil Magureanu, dar si Vasile Patilinet ori Virgil Trofin (depistat, marginalizat si sinucis in 1982). In 1983, prima tentativa de lovitura esueaza.
Un an mai tarziu, avertizati din vreme de Ioan Ursu cu detaliile vizitei in Germania Occidentala a lui Ceausescu, programata pentru toamna, a fost elaborat alt plan pentru o lovitura de stat militara, cu sprijinul aripii civile a conspiratiei.
Informat de securitate, Ceausescu a dispus trecerea in retragere a mai multor generali si mutarea unitatilor rebele din Bucuresti, intr-o singura noapte, organizatia conspirativa a generalilor s-a dizolvat, cel putin aparent, iar Patilinet a disparut apoi intr-un accident de masina in Turcia. Dispare ulterior, in conditii suspecte, si Ion Ionita.
Militaru considera ca tradatorii din 1984 se pare ca fusesera generalii Dragu si Popa. In iarna '84/'85 ia fiinta "Comitetul Salvarii Nationale", devenit in 1988 "Frontul Salvarii Nationale".
In 1987, Militaru se deplaseaza la Constanta si ia legatura cu consulul sovietic, care il asigura ca U.R.S.S. va fi prima tara care sa recunoaste noile autoritati, in cazul rasturnarii lui Ceausescu. Un alt contact al complotistilor cu Moscova a fost consulatul sovietic de la Constanta, prin gen. Vasile Ionel. Dupa moartea lui Ion Ionita (1987), Iliescu si Militaru stabilisera sa se intalneasca in prima zi de marti, de la inceputul fiecarei luni. In vara lui '89, au loc alte doua evenimente importante, ramase in umbra: gen Stanculescu si familia isi petrec, ca din intamplare, concediul la Lacul Balaton, in compania ministrului ungar al Apararii, Ferencz Karpati; exilat la Damaroaia, Silviu Brucan face in noiembrie '89 naveta Damaroaia - Washington - Moscova, unde afirma ca s-ar fi intalnit cu Gorbaciov si ar fi discutat cadrul in care urma sa cada Ceausescu, ca si cel al viitoarei noi puteri, exilat la Focsani, Virgil Magureanu intreprinde si el cateva vizite in U.R.S.S., in a doua parte a lui '89.

4. "FIRUL ROSU" CU KREMLINUL: ILIESCU, STANCULESCU SI MILITARU AU TINUT PERMANENT LEGATURA CU MOSCOVA DIN SEDIUL M.Ap.N.
Intrat in istorie prin celebrul sau picior de ghips, jocul generalului Stanculescu din '89 include si cateva pete albe, mai importante poate decit piciorul ghipsat. Prima, si cea mai importanta dezvaluire, este ca Stanculescu si-a petrecut concediul din vara lui '89 la Lacul Balaton din Ungaria, impreuna cu familia, in compania ministrului ungar al Apararii, gen. Ferencz Karpati, si el in vacanta cu familia.
Provenit dintr-o familie de ofiteri din Tecuci, gen. Stanculescu a jucat un rol cheie sub regimul Ceausescu, in domeniul sensibil al comertului cu arme. Intr-un amplu interviu din Ziua, Stanculescu a amintit cativa parteneri, pe care i-a cunoscut in afacerile cu armament ale clanului Ceausescu.
Printre acestia se numara si sirianul Al-Kassar, unul dintre pionii binecunoscuti ai Moscovei in Orientul Apropiat, implicat in multe dintre afacerile oculte din anii '79-'80 (inclusiv in afacerile "Lockerbie" si "Achile Lauro").
Potrivit unor surse ungare, gen. Stanculescu s-ar fi angajat in vara ini '89 la Balaton ca Armata Romana nu va interveni in cazul unor actiuni anti - ceausiste (informatie confirmata si de Antonia Rados in "Die Verschworung der Securitate" (Hamburg, 1990). De ce in Ungaria?
Este cazul aici sa precizam un aspect foarte important, pentru a intelege mai bine rolul Ungariei in declansarea evenimentelor din vestul Romaniei (Ardeal si Banat).
In primul rand, in Ungaria se afla in ianuarie 1989 comandamentul grupului de Armata Forta-Sud a U.R.S.S., aflat sub conducerea gen.lt.Demidov, corp de armata responsabil cu operatiunile in spatiul sud-est european. In cadrul Fortei-Sud din Ungaria, functiona o unitate spetznaz, pentru operatiuni speciale, cu profil de cercetare-diversiune in spatele inamicului.
Altfel spus, expertii in declansarea, intre altele, de revolte, revolutii ori miscari de strada. Unitatile de tip spetznaz includ, de regula, atat unitati de tip comando (militare) dar si unitati care actioneaza in civil pe teritoriul inamic.

Civilii poarta numele de visuatniki si ei au fost semnalati in Romania, in decembrie'89, in celebrele masini Lada ca turisti sovietici, atat la Timisoara, cat si apoi la Bucuresti. Comandamentul general al unitatilor spetznaz se afla la Moscova, in subordinea GRU (spionajul militar sovietic), aflat in '89 sub comanda gen. G. F. Krivosiev, adjunct al sefului Marelui Stat Major, maresalul S. F. Ahromeiev.
Interesant este si alt detaliu: Directia a 13-a, de dezinformare activa, creata in 1967 de maresalul Ogarkov, l-a avut la comanda din 1974 chiar pe maresalul (pe atunci general) Ahromeiev. Asadar, la Balaton, gen. Stanculescu i-a avut drept parteneri atat pe ministrul ungar al Apararii, gen. Karpati, cat si pe gen. Demidov. iar prin acesta, pe gen.Krivosiev (comandantul GRU si unitatilor spetznaz), adjunctul maresalului Ahromeiev, Seful Marelui Stat Major sovietic, mana dreapta a ministrului sovietic al Apararii, Dimitri Iazov. Adica, intreaga filiera militara sovietica.
In tot cursul eveninientelor din 22 decembrie 1989 si in zilele urmatoare, gen. Stanculescu nu s-a miscat din sediul M.Ap.N. Chiar atunci cand gen. Guse l-a amenintat cu executia, pentru ca a refuzat sa se prezinte in fata lui, Stanculescu s-a rezumat la a-i da un telefon lui Guse, dar nu a parasit sediul M.Ap.N. De ce oare? Trebuie sa dezvaluim un mic detaliu, ascuns cu grija de complotisti, timp de zece ani: M.Ap.N. era singurul punct care avea o legatura directa cu Moscova si cu toate capitalele tarilor membre ale Tratatului de la Varsovia, inclusiv cu comandamentul acestuia. Deoarece Comitetul Central nu era un obiectiv militar, aceasta nu avea o legatura directa cu Moscova. Cand gen.Guse a fost apelat in ruseste la C.C. si a dat celebrul raspuns, tot in ruseste, ne panimaiu pa ruski (nu inteleg ruseste), el fusese apelat din Romania, in scop de compromitere. Militarii si Stanculescu, in schimb, au tinut permanent legatura cu Moscova si comandamentul Tratatului de la Varsovia din sediul M.Ap.N. lata de ce s-a deplasat acolo si Iliescu.
La sediul M.Ap.N. se primeau ordinele Moscovei si ale Tratatului de la Varsovia.
Poporului roman nu i s-a spus insa nimic despre acest detaliu, in deceniul care a trecut, pentru a se crea astfel legenda revolutei spontane, cea care l-ar fi emanat pe Iliescu, prin vointa maselor, pe creasta valului popular etc. In realitate, dupa cum vom vedea, toate directivele veneau de la Moscova si comandamentul Tratatului de la Varsovia, prin legatura telefonica dfrecta de la M.Ap.N. Dar despre firul rosu, secret, romanii n-au aflat decit in anul 2000.
Intr-un interviu dat de Brucan in mai 1990, acesta a confirmat ca, impreuna cu Iliescu, vizita aproape saptamanal in 1989 ambasada sovietica de pe soseaua Kiseleff. Chipurile, pentru a citi “Pravda". Desi Ceausescu il exilase in Damaroaia, Brucan a putut pleca totusi nestingherit la Washington, cu un pasaport furnizat chiar de gen.Vlad. De la Washington, Brucan s-a deplasat direct la Moscova.
El a sustinut apoi ca a discutat cu Gorbaciov cadrul in care urma sa se desfasoare revolutia romana, precum si cel trasat de Kremlin viitoarei puteri: conservarea partidului unic, cu tolerarea factiunilor si toata cosmetizarea, dupa modelul perestroika.
O serie de participanti celebri la revolutie, desi se aflau sub supravegherea stricta a Securitatii, au putut calatori in RFG, in U.R.S.S. etc. Sovieticii, in vara lui 1989, incep sa intoarca vizitele.
Din marea tara vecina de la rasarit, in care unii avusesera marea bucurie sa studieze (intre altele la sectia A a Directoratului I din KGB) sosesc la Bucuresti vizitatori misteriosi, care intra discret in contact cu diversi comunisti, cazuti in dizgratia lui Ceausescu de-a lungul anilor, pe care ii atrag in discutii detaliate privind necesitatea reformarii comunismului, tatonandu-i cu privire la atitudinea fata de glasnosti si perestroika. In ciuda spontaneitatii evenimentelor din decembrie 1989, toti cei contactati de sovietici au dat fuga, in 22 decembrie '89, sa raspunda apelului televizat al lui Iliescu, pentru intalnirea de la orele 17 fix, din fata C.C.-ului.
In preajma Congresului al XIV-lea al P.C.R., desfasurat in noiembrie, Elena Ceausescu l-a convocat pe gen. Iulian VIad si i-a inmanat o lista cu proscrisii, printre care si Marcel, alias Iliescu, fostul favorit cazut in dizgratie dupa 1980, mazilit la Ape, apoi la Editura Tehnica. Proscrisii trebuiau arestati si tinuti sub supraveghere, pe tot timpul Congresului. Vlad a luat lista si i-a trimis imediat vorba lui Marcel sa nu stea acasa, in vila de la Floreasca. Marcel a cerut insa ajutorul familiei Petre Roman, reusind sa se ascunda la Snagov. (Vezi declaratia data de gen. Militaru lui Jean Paul Man in "Nouvel Observateur", mai '90).
Cele patru zile ale Congresului P.C.R. au fost petrecute de Ion Iliescu in linistea si splendoarea specifice sfarsitului de toamna de la Snagov (vezi Antonia Rados, op.cit.). Marcel nici n-avea de ce sa se impacienteze. El stia prea bine pentru cine bat clopotele. Nu scrisese el, inca din 1987, in articolul de camuflaj Creatie si Informatie ca: "Este necesar sa introducem restructurarea", deci perestroika gorbaciovista?

5. CITEVA MII DE TURISTI SOVIETICI, DIN FORTA SPETZNAZ, AU PARTICIPAT LA LOVITURA DE STAT DIN DECEMBRIE 1989 

Punerea in scena a loviturii din decembrie '89 a avut o repetitie generala in noiembrie 1987 cand, la doar cateva luni dupa vizita lui Gorbaciov la Bucuresti, pe 15 noiembrie 1987, a izbucnit revolta de la Brasov, o manifestatie muncitoreasca care a coagulat repede nemultumitii orasului, intr-o duminica in care in Romania aveau loc alegeri. Devastarea regionalei de partid, cele cateva momente de libertate ale brasovenilor, apoi interventia in forta a trupelor de interne au prevestit dezastrul lui Ceausescu din decembrie '89.
Postul Europa Libera a intrat in actiune, difuzand comentanile lui Silviu Brucan, pe marginea evenimentelor, cateva saptamani la rand.
Un fapt a iesit in evidenta: gradul de nemultumire al maselor atinsese pragul exploziei sociale. Era suficient un detonator pentru ca bariera psihologica a fricii colective sa fie depasita iar populatia, bine manipulata, sa ia cu asalt obiectivele din oras.
Repetitia generala din '87 nu s-a rezumat la Brasov. Incidentele din 15 noiembrie '87 au fost sustinute apoi de manifestatii ale studentilor la Iasi si Timisoara. Axa Iasi-Brasov-Timisoara a revoltei din '87 va functiona si in 89, chiar daca evenimentele planuite pentru 15 decembrie '89 la Iasi nu au amorsat o revolta de proportii ca la Timisoara, datorita proastei organizari.
Un lucru aparea clar: in '87, pentru rasturnarea guvernului Ceausescu, era necesara declansarea simultana a revoltei in mai multe orase industriale, culminand cu Bucurestiul. La Brasov, in noiembrie 1987, a iesit la iveala si capacitatea de represiune a regimului dar, mai ales, faptul ca mamaliga poate exploda. Invatamintele din 15 noiembrie '87 vor fi aplicate doi ani mai tarziu, cand spetznaz-ul sovietic va intra in actiune.
Declansarea evenimentelor din decembrie '89 a fost precedata de un fapt ocultat sistematic de "emanati", in ultimii 10 ani. Dupa data de 10 decembrie '89, in Romania patrund un numar fara precedent de turisti sovietici. Coloane intregi de automobile Lada, cu cate patru barbati atletici, sunt semnalate la granita cu U.R.S.S., Bulgaria si Ungaria. Un detaliu merita, deasemenea, mentionat: turistii sovietici au patruns in Romania fara pasapoarte, ceea ce dovedea o complicitate la nivel inalt. Conform unor statistici, se estimeaza la cateva mii numarul turistilor sovietici patrunsi in Romania in decembrie '89.

Pe 13 decembrie '89, rapoartele inspectoratelor de securitate Olt si Dolj semnalau deplasarea masiva a coloanelor de automobile Lada, cu turisti sovietici, in directia Timisoara. La o singura statie PECO, de exemplu, a fost semnalata o coloana de 12 autoturisme Lada. Turistii sovietici, atletici si sobri, au evitat orice contact cu bastinasli romani. S-a remarcat faptul ca, de regula, sovieticii evitau hotelurile, preferand sa ramana peste noapte in masini, prin parcari si campinguri. Si serviciile secrete occidentale au remarcat invazia de turisti sovietici din Romania in prima jumatate a lui decembrie '89.
Turistii sovietici formau forta de SOC spetznaz, constituiti din operativi ai GRU, care actionau in civil (visuatniki), la care ne-am referit mai inainte. Totodata, la granitele Romaniei se semnaleaza constituirea unor forte de invazie militara straina. La granita cu U.R.S.S., in zona Galati-Braila, s-a semnalat o forta de interventie sovietica alcatuita din trupe de infanterie si tancuri. La granita cu Bulgaria, la Ruse, se semnaleaza o concentrare a unitatilor franceze GIGN. In timp ce la frontiera romano-ungara se aflau, gata de interventie, unitati vest- germane din cadrul cunoscutei forte GSG 9. 
Elemente ale AVO ungar si UDB iugoslav sunt semnalate in Banat si Ardeal, in ciuda faptului ca Ceausescu, reintors la Bucuresti de la o intalnire a Pactului de la Varsovia desfasurata la Moscova (unde avusese o discutie la cutite cu Gorbaciov, care ii daduse un ultimatum privind introducerea in Romania a schimbarii, a politicii de perestroika), dispusese, subit, ca trupele de graniceri (17.000 de militari) sa treaca in subordinea Ministerului de Interne. La 1 decembrie '89, la o sedinta a CEPEX, Ceausescu isi criticase aspru clica de potentanti. Dupa caderea regimurilor totalitare din Europa de Est, cu complicitatea vizibila a Moscovei, potentantii lui Ceausescu intelegeau insa perfect ca jocurile erau facute intre Gorbaciov si Occident, si ca zilele lui Ceausescu erau numarate.

Pe 17 decembrie, la un CEPEX de criza, Ceausescu anunta:
"Stim deja ca atat Est-ul cat si Vest-ul vor sa schimbe totul." A doua zi pleca in Iran. La reintoarcere, pe 20 decembrie, i se spune ca la Timisoara lucrurile s-au mai calmat. Rosteste un discurs televizat din studiourile TV aflate in subsolul Comitetului Central. La sugestia, se pare, a lui Barbu Petrescu, Ceausescu organizeaza un miting a doua zi, 21 decembrie. In timpul discursului rostit de Ceausescu la mitingul din fata C.C.-ului se aud brusc tipete de femei, rapait de gloante si scrasnete de tancuri. Ce se intamplase? La mitingurile lui Ceausescu, de regula, echipa de sonorizare utiliza o banda de magnetofon cu urale, aplauze si lozinci, amplificate prin statii in intreaga zona. Pe 21 decembrie, o echipa instalata in podul Ateneului s-a cuplat la reteaua de amplificare a Pietii Palatului si, in plina cuvantare a lui Ceausescu, a introdus in statie o banda sonora inregistrata anterior, la represiunea din fata Catedralei de la Timisoara. Pe banda se aud urlete de femei, rapait de mitraliere si scrasnete de tancuri. Pe 21 decembrie, cand banda este introdusa in statia de amplificare de echipa din podul Ateneului, lumea adunata la miting aude rapaitul de gloante si urletul femeilor dinspre zona Victoriei. Cei prezenti intra in panica, refugunda-se. Ceausescu, lipsit de vizibilitate in balconul C.C.-ului, nu intelege ce se petrece si striga: "Stati linistiti tovarasi." Elena striga si ea. Prea tarziu. Mitingul s-a spart. Alti manifestanti intra in Piata Palatului, cu pancarte anticeausiste. Se formeaza in Piata Universitatii un nucleu de rezistenta. Printre manifestanti se afla insa numerosi securisti in civil, care pozeaza in anticomunisti. Dupa-amiaza si noaptea are loc represiunea. De pe blocul Dalles si de pe fostul Carlton, echipe speciale de lunetisti trag asupra manifestantilor (conform declaratiilor locatarilor).
Avertizat, Ion Iliescu isi ia ramas bun de la colegii de la Editura Tehnica si pleaca intr-o directie secreta. S-a spus ca s-ar fi deplasat la Televiziune. Conform anchetei Antoniei Rados (op.cit.) Iliescu s-a deplasat mai intai la sediul M.Ap.N. care, cum am aratat anterior, avea legaturi telefonice cu Moscova si cu tarile membre ale Tratatului de la Varsovia. De la aparatul cu nr. 261, Iliescu a luat contact cu toate capeteniile Armatei si Securitatii, asigurandu-se mai intai de sprijinul lor, apoi a convocat o reuniune pentru orele 15.00, in biroul ministrulul Apararii. Abia dupa aceea, Iliescu a plecat in graba la TVR. Pe fir direct, M.Ap.N.-ul ramane in contact permanent cu gen. Piotr Lusev, cel care preia conducerea operatiunilor din Romania. (vezi interviul lui Militaru din "Nouvel Observateur", mai 1990, precum si interviul cu Mihai Lupoi)

In sediul C.C.-ului, gen. StancuIescu apare pentru prima data in civil in fata lui Ceausescu, cu piciorul in ghips, si il anunta ca afara sunt muncitori, dupa ce dictatorului i se spusese tot timpul ca sunt doar niste huligani. Il convinge apoi sa paraseasca cladirea C.C., insotit de o garda civila. Desi Ceausescu putea sa plece din C.C. pe mai multe cai, Stanculescu il convinge sa ia elicopterul, solicitat insistent chiar de el. In felul acesta, masele pot vedea ca dictatorul fuge. Intre timp, Securitatea deschide emisia in televiziune. O legaturi directa, facuta dintr-o camera de la etajul 7, de langa blocul studiourilor, permite Televiziunii Romane Libere sa transmita in releu, via Praga si Belgrad, atat in Est cat si in Vest. In "Studioul 4,” sunt adusi grabnic o multime de artisti, regizori, poeti, filosofi, figuri binecunoscute, in frunte cu dizidentul Mircea Dinescu (eliberat din arestul la domiciliu de ambasadorul o!andez Stork). Toata lumea face declaratii entuziaste. Din "Studioul S", insa, Securitatea vegheaza. La etajul II, directorul Petre Constantin, un vechi activist, este asistat de Dan Martian, lector la "Stefan Gheorghiu", un apropiat al lui Iliescu.

Dupa regizorul Sergiu Nicolaescu, apare la TVR gen. Militaru care il cheama insistent pe Iliescu. Apare si Lupoi, omul lui Stanculescu, care ramasese la M.Ap.N., unde exista legatura directa cu Moscova. Soseste in cele din urma si Iliescu, care tuna si fulgera impotriva lui Ceausescu, la. ora aceea arestat la Targoviste. Anunta formarea "Consiliului Salvarii Nafionale" si cheama oamenii responsabili, la orele 17.00, la C.C. Dupa o jumatate de ora, Iliescu reapare, dar in "Studioul S". Mult mai sigur pe el, apeleaza membrii de partid, disociindu-i de cel care intinase nobilele idealuri ale socialismului. Pleaca imediat, insotit de Silviu Brucan. Citeva minute dupa ce Iliescu a parasit TVR, cei din "Studioul 5" inchid emisiunea si "Studioului 4". Pretext: s-a incins aparatura. Poetilor, filosofilor si artistilor li s-a pus astfel pumnul in gura. Rolul lor, in acreditarea lui Iliescu in ochii Romanilor, se incheiase. Nu mai era nevoie de figuratie.
In acest timp, Iliescu se grabea la intalnirea secreta de la Ministerul Apararii din Drumul Taberei, unde ii asteptau capii Armatei si Securitatii. Dupa un accident minor de masina, in Piata Victoriei, Iliescu si-a facut aparitia la Ministerul Apararii cu oarece intarziere. Generalii Stanculescu, Chitac, Mortoiu si altii ii asteptau nervosi. Sedinta secreta a debutat pe un fond de haos si neliniste: multi se intrebau ce cauta un civil, ca Iliescu, printre ei. Iliescu a cerut crearea unui organism provizoriu, care sa preia puterea in tara, pina la viitoarele alegeri. La sfarsit, l-a numit pe generalul Guse, seful Statului Major General, ca sef al comandamentului central al revolutiei, iar adjunct pe generalul Chitac, in acel moment comandantul trupelor de Securitate. I-a numit pe generali, desi in acel moment Ion Iliescu nu avea nici o functie oficiala, era un simplu cetatean, director al unci edituri de stat. Apoi, insotit deo parte dintre cel prezenti, Iliescu s-a grabit sa ajunga in Piata Palatului. ii insoteau, printre altii, Militaru, Guse, Brucan si Roman. Capitanul Lupoi, omul lui Stanculescu, le deschidea drumul prin multime. Ajuns in balconul C.C.- ului care, dupa intreruperea de o ora sij umatate a emisiei televiziunii, devenise singura tribuna a evenimentelor, Iliescu si-a modificat stilul. Saluta cu semnul victoriei, renunta la apelativul tovarasi, si se prezenta multimii drept sef al "Comitetului Salvarii Nationale". Cum rumoarea din piata crestea, Iliescu adauga, pentru a linisti multimea: "Securitatea nu mai exista.
Trupele Ministerului de Interne au fost subordonate Armatei." Rumoarea ostila a multimii l-a determinat insa pe Iliescu sa-si intrerupa discursul. A intervenit, salvator, gen. Guse, ca reprezentant al Armatei, care a reusit pentru moment sa mai calmeze atmosfera. Sfatuit de cei din grupul sau, Iliescu se baga iar in fata, si incearca sa castige multimea din piata cu diverse promisiuni. "Dictatorul va fi dus in fata justitiei', a anuntat Iliescu, o afirmatie pe care curand o va regreta. Cum multimea nu reactiona pozitiv, Iliescu mai adauga cateva fraze populiste, apoi anunta: "Vom trece acum la formarea conducerii provizorii."
Abandonind balconul, unde se va instala Dumitru Mazilu (creatorul "Forumului Cetatenesc", dupa modelul ceh), intregul grup, cu Iliescu in frunte - afisind un aer destul de panicat - a disparut in sediul C.C.-ului.
Pentru a scapa de supravegherea permanenta si neincrezatoare a revolutionarilor lui Nica Leon si a altora, micul grup al lui Iliescu a pretextat ca avea nevoie de liniste, pentru a lucra.
Cu totii s-au baricadat in camera 226 de la etajul II, unde s-au incuiat, lasandu-l afara, in fata usii, pe post de cerber pe Cazimir Ionescu iar in interior, pe acelasi post, pe capitanul Lupoi. Din acest moment n-au mai intrat in cameri decat persoanele agreate de Ion Iliescu. Afara, pe coridor, se adunau treptat barzii vechiului regim (ca Dumitru Popescu "Dumnezeu"), dornici cu totii sa se puna la dispozitia noii puteri democratice, dar si capi ai Securitatii, dintre care cel agreat de Iliescu a fost col. Gheorghe Ardeleanu, seful unitatilor anti-tero (U.S.L.A.). Care si-a pus pe loc, la dispozitia grupului de pucisti, toti cei 1600 de oameni ai sai. "Vom rezolva treaba, asa cum s-a discutat cu Victor" (Stanculescu), i-a spus Iliescu lui Guse, in timp ce avea in mana lista cu "persoane care ar putea ocupa posturi de raspundere".
In camera 226 isi facea acum prezenta si Virgil Magureanu, cel care asteptase grupul ore in sir, in cladire, avand mare grija ca sa ramana permanent in spatele camerei de filmare. Postat in fata unei harti, Iliescu a luat legatura telefonica cu tovarasul Stanculescu, la Ministerul Apararii, cel care tinea permanent legatura directa cu gen. Piotr Lusev si ceilalti comandanti ai Tratatului de la Varsovia. Iliescu era obligat sa o faca. Comitetul Central nu era un punct operativ de comanda militara. Doar la Ministerul Apararii existau legaturi directe, secretizate, cu toti aliatii Pactului de la Varsovia. In primul rand, cu Moscova, cu Gorbaciov. Intre timp, cei din grup dezbateau aprins firma sub care pucistii urmau sa se infatiseze natiunii si lumii. Generalul Militaru o tinea una si buna: "Dom'le, sa ramanem la Frontul Salvarii Nationale".
Cum nimeni nu parea foarte entuziasmat, Militaru a adaugat: "Frontul Salvarii Nationale exista de sase luni!" (De fapt, el exista din 1988, cand fusese constituit conspirativ, la sugestia sovieticilor. Cum am vazut, cu sase luni mai inainte, Militaru se intalnise cu Iliescu in Parcul Herastrau pentru a-l informa de existenta Frontului, asadar ca aveau o concurenta la gratiile sovieticilor).
Iliescu, fara jena, i-a informat pe ceilalti din camera ca el luase deja legatura cu ambasada sovietica, pentru a-i lamuri "cine suntem si ce vrem". Cel putin atit gasea de cuvinta Iliescu sa-i informeze pe cei din jur, in legatura cu convorbirea (ori convorbirile) cu sovieticii din acea zi. Sub pretextul ca sediul C.C. nu era un loc prea sigur - lipsea telefonul direct, firul rosu, cu Moscova si cu Pactul de la Varsovia - intregul grup s-a decis sa se refugieze la Ministerul Apararii, in Drumul Taberei.
Conform amintirilor publicate de Dumitru Mazilu dar si a altor marturii, se pare ca, pe drum, grupul s-a abatut mai intai pe la ambasada sovietica. Episodul este controversat, din motive usor de banuit. Totusi, lasind deoparte alte marturii, intr-un documentar realizat la Bucuresti de CNN - in care sunt infatisate si tunelurile subterane, asa cum erau cele de sub sediul C.C. si Piata Palatului, pe care Ceausescu s-ar fi putut cu usurinta evacua - se sugereaza ca grupul lui Iliescu ar fi facut o halta la ambasada, in acea seara.
Imediat dupa plecarea lui Iliescu si grupului sau din sediul C.C.-ului, in Piata Palatului rasunau primele rafale. In jurul orelor 21 cadeau primii morti. In mod subit, aparuse pericolul terorist, oameni descrisi de Iliescu ca fiind antrenati sa "traga din toate pozitiile". Timp de doua zile, asa- zisul pericol terorist ii va permite grupulul lui Iliescu sa castige timp, cu un dublu scop: 1) sa acapareze total puterea si 2) sa scape de Ceausescu, care cunostea mult prea multe despre Iliescu, familia sa si legaturile acestora cu Moscova. La orele 23, Iliescu reapare la TVR si citeste primul comunicat al Comitetului Provizoriu al "Frontului Salvarii Nationale". De fapt, textul fusese redactat initial de Dumitru Mazilu dar fusese modificat, pe ici pe colo prin punctele esentiale, de Silviu Brucan care nu agrease nici macar formula finala: "Asa sa ne ajute Dumnezeu", deoarece i se parea, ca amintea prea mult de monarhie. Iliescu a mai citit o lista cu membrii Comitetului Provizoriu, lista in care el se trecuse ultimul, sugerand astfel telespectatorilor aparenta sa lipsa de apetenta pentru putere.
In realitate, lui Iliescu ii vor mai trebui inca doua zile pentru pune mana complet pe putere - doua zile in care teroristii vor trage din toate pozitiile, provocand astfel peste o mie de morti si sute de raniti, cu totii oameni nevinovati - ca si pentru a se debarasa de incomodul (in viata) Ceausescu, tinut inca din 22 decembrie, la pastrare, intr-o unitate militara de la Targoviste, dar a carui arestare nu fusese anuntata poporului decat douazeci si patru de ore mai tarziu. Timp de doua zile, in mare taina, Iliescu nu se ocupase decit cu restructurarea aparatului militar si cel al Securitatii. Ultimul, activat din 24 decembrie, cind ofiterii fostei Directii a 5-a, care avusese misiunea sa apere sediile, fusesera convocati la Ministerul de Interne. Pe 23 decembrie, in editia unica a "Scanteii poporului", distribuita cu o remarcabila promptitudine, aparea urmatorul comunicat al lui Iliescu:
"Noi, romanii, nu dorim sa copiem modelul vecinilor nostri. Protestul nostru era indreptat impotriva lui Ceausescu, dar era in acelasi timp (un semnal) favorabil mentinerii unei etici socialiste. Avem nevoie de diversitatea de opinie si de “ordine socialista” [subl. n.].
Insotit de fidelul sau paznic, Gelu Voican Voiculescu, Ion Iliescu a mai aparut de doua ori la TVR, in dorinta de a linisti cele 4 milioane de membri de partid. Din Studioul 4 fusesera alungati intre timp artistii si poetii. Stirile erau citite de acelasi Marinescu George care citise in 22 decembrie decretul de instituire a starii de necesitate. Iliescu a anuntat ferm, cu acest prilej: "Va veni vremea unui proces drept, condus de “justitia poporului” (subl. n.)." La a doua aparitie, Iliescu a devenit mai pragmatic: "Toti civilii vor preda armele pe care le poseda pana la 25 decembrie, orele 17", altminteri ar fi urmat sa fie considerati teroristi. Grijuliu, Iliescu a reamintit ca toate organizatiile din tara se subordoneaza Frontului Salvarii Nationale.
Apoi, instalat in biroul directorului general al Televiziunii de la etajul II si pazit de Gelu Voican Voiculescu, Iliescu a inceput sa primeasca in audiente comunisti de rang inalt. Un preot si trei tineri timisoreni, sositi cu o declaratie a "Comitetului Democratic" prin care se cereau alegeri libere si pluripartitism, au fost intimpinati cu un refuz politicos. Peste cateva zile, Comitetul Democratic va fi integrat Frontului Salvarii Nationale.

6. UN ACT ISTORIC: PE 24 DECEMBRIE '89, INTR-UN WC DE LA M.Ap.N., CETATEANUL ILIESCU A DECIS ILEGITIM SA CONSTITUIE UN "TRIBUNAL MILITAR EXCEPTIONAL", CARE SA JUDECE PE CEAUSESTI Arestati, practic, inca din dupa-amiaza de 22 decembrie, sotii Ceausescu au fost tinuti, sub paza militara, la unitatea de la Targoviste. initial, pucistii au mers pe varianta suprimarii imediate a cuplului Ceausescu. Scenariul asasinarii urma sa fie declansat de parola "Recursul la metoda".
Populatiei i s-a ascuns, cel putin douazeci si patru de ore, ca sotii Ceausescu fusesera arestati inca din dupa-amiaza zilei de 22 decembrie, si tinuti sub o paza militara sigura. Mai mult, prin televiziune s-au vehiculat in acest rastimp fel de fel de zvonuri privind urmarirea sotilor Ceausescu, si actiuni teroriste de eliberare a celor doi, care aveau doar scopul sa mentina panica in randul cetatenilor, sugerandu-li-se astfel pericolul pe care il reprezenta, in continuare, un Ceausescu in viata.
Pe 24 decembrie, planul "Recursul la metoda" a fost insa abandonat: se pare ca, la Moscova, Gorbaciov staruia inca din 22 decembrie pentru un proces al fostului dictator, in locul unui simplu asasinat. Acesta este si motivul pentru care planul "Recursul la metoda” nu a fost pus in practica, intre 22 si 24 decembrie. Ion Iliescu a luat decizia istorica de a constitui un tribunal militar exceptional, care sa-i judece pe sotii Ceausescu, in W.C.-ul din apropierea cabinetului ministrului Apararii din Drumul Taberei, unde grupul pucist se refugiase. In susurul apei de la W.C., Iliescu credea ca decizia va fi mai bine protejata si evitate, astfel, surprizele.
Miza era imensa: lichidarea fizica a sotilor Ceausescu, cei care stiau prea multe despre Iliescu si grupul de pucisti. Decretul, redactat si semnat de Iliescu pe 24 decembrie 1989, fara numar de inregistrare, decidea - in numele Consiliului Frontului Salvarii Nationale (CFSN) din Romania - instituirea unui Tribunal Militar Exceptional care sa procedeze de urgenta (subl. n.) la judecarea faptelor comise de Ceausescu Nicolae si Ceausescu Elena.
Acest document istoric este semnat de Ion Iliescu, in calitate de presedinte al Comisiei Frontului Salvarii Nationale (subl. n.). Numai ca la data de 24 decembrie 1989, CFSN-ul nici macar nu exista! Asa cum se stie, prima intrunire a CFSN a avut loc abia patru zile mai tarziu, pe 28 decembrie, la Palatul Victoria. Nici atunci Ion Iliescu nu a fost ales presedinte al CFSN. Rezulta ca Iliescu a semnat ilegitim - printr-o tipica uzurpare de titlu - un document ilegal, lovit de nulitatea absoluta din punct de vedere juridic.

Prima Consecinta: Tribunalul Militar Exceptional care i-a judecat pe sotii Ceausescu la Targoviste, datorita semnaturii ilegitime a lui Ion Iliescu pe decretul de constituire, este la randul sau ilegal.
A doua consecinta: sotii Ceausescu n-au fost executati dupa un proces, ci asasinati. Gelu Voican Voiculescu a sustinut, ulterior ca sa-si salveze tovarasul de drum, cum ca: "Acest decret a ramas scris de mana din ratiuni de protectie a secretului, neriscandu-se dactilografierea". Ceea ce a urmat nu este, de asemenea, prea bine cunoscut opimei publice. Astfel, deplasarea la Targoviste, unde urma sa aiba loc procesul, a asa-zisului Tribunal Militar Exceptional, s-a facut cu cinci elicoptere. Intr-unul din elicoptere se aflau cele doua prelate verzi, in care urmau sa fie infasurate cadavrele sotilor Ceausescu. Asadar; se stia inca inaintea procesului ca sotii Ceausescu urmau sa fie ucisi. Procesul nu a fost decat o mascarada, pusa la cale de Iliescu.
 Dupa aterizare, in timp ce gen. Victor Stanculescu se ocupa de detaliile executiei, Gelu Voican a cerut ca procesul sa nu dureze mai mult de 10-15 minute. Detaliile procesului se cunosc. Interesante sunt insa concluzule profesorului legist francez Louis le Riboux privind momentul si conditiile in care sotii Ceausescu au fost impuscati.
Dupa executie, cadavrele celor doi au fost aduse, infasurate in prelate, cu elicopterul, pana la stadionul Ghencea, unde au fost abandonate, in timp ce Stanculescu si Voican Voiculescu s-au dus la o gustarica. In realitate, asa cum demonstreaza o videocaseta, cadavrele celor doi, infasurate in prelate, au fost plimbate prin cladirea C.C., si in alte institutii, unde au fost expuse, deoarece multi nu credeau ca Ceausestii fusesera impuscati, in ciuda filmului prezentat pe 25 decembrie, intr-o versiune prescurtata, la TVR. Cert este ca abia a doua zi dimineata, la ora 8, trupurile sotilor Ceausescu au fost aduse la morga Spitalului Militar, unde cadavrul lui Ceausescu se pare ca a fost profanat de un autopsier, curios "sa vada p...a, cu care fostul dictator a f..t o tara timp de 24 de ani".
Din dimineata de 26 decembrie pana in 30 decembrie 1989, cand s-a decis inhumarea, cadavrele Ceausestilor au ramas sigilate in instalatia frigorifica de la morga. De inmormintarea celor doi s-a ocupat tot Gelu Voican Voiculescu, in calitatea sa de viceprim- ministru, cu prietena sa Cerasela Baijac Demetrescu, care a sterpelit cu aceasta ocazie bijuteriile Elenei Ceausescu.
Au mai asistat: Mugurel Florescu, lt. maj. Trifan Matenciuc si col. Ion Baiu, cel care a asigurat, ca si la Targoviste, filmarile. De procurarea sicrielor se ocupase, anterior gen. Stanculescu, fostul protejat al familiei Ceausescu. Ambele cadavre au fost perchezitionate de Cerasela Baijac, grijulie mai ales cu cadavrul Elenei. Apoi, ambele cadavre au fost acoperite cu pinze de cearceaf. Mai intii s-a pus capacul peste cosciugul Elenei. Apoi peste cosciugul lui Nicolae Ceausescu, pe care Voican, prudent, a desenat cu o creta semnul lui Marte. Langa fiecare groapa se gaseau dale din beton si cate o roaba cu ciment. Groparilor li se spusese ca era vorba despre doi colonei in rezerva, ucisi de teroristi.
Ceausestilor nu li s-au pus cruci: fusesera uitate la morga. Pentru asasinarea Ceausestilor s-au intocmit doua dosare, care poarta acelasi numarul: 1/SP 1989. Nu vom intra in detalii privind continutul acestor doua dosare, precum si implicarile lor. Vom mentiona doar un singur detaliu: certificatele medicale, prin care se constata decesul sotilor Ceausescu, ca si actele de deces, au fost eliberate fara autopsiere si fara actele de identitate ale celor doi.
Astfel, in absenta buletinelor de identitate, toate celelalte acte eliberate de medicul constatator, Vladimir Belis, si de notarul Sectorului 1 Bucuresti, Adrian Toma, sunt ilegale.
Exact ca decretul, semnat ilegitim prin uzurpare de titlu, de Ion Iliescu, prin care s-a constituit asa-zisul Tribunal Militar Exceptional, care i-a trimis la moarte pe sotii Ceausescu. Numai pentru ca acestia sa nu poata dezvalui public ceea ce stiau despre proaspatul emanat, si despre firul rosu care il lega, inca din tinerete, pe Ion Iliescu de Kremlin.
NOTA: In decembrie 1989  la Balaton mai era cineva in concediu D.S. De ce oare?

O scrisoare deschisă

adresată Preşedintelui Academiei Române.

Și răspunsul!






 PRIMO TEMPO. Liviu Beris către Ionel Haiduc

Posted on februarie 26, 2013








ASOCIAŢIA EVREILOR DIN ROMÂNIA

 VICTIME ALE HOLOCAUSTULUI

                                                                                      AERVH
Str. Vasile Adamache nr. 11, 030783 Bucureşti , sector 3 TEL/FAX: 0040213229554
Cod Fiscal 13022981

                        ACADEMIA ROMÂNĂ
SCRISOARE DESCHISĂ
D-lui Preşedinte Ionel Haiduc

Am primit pe ziua de 15 februarie 2013 tocmai din Canada,o înregistrare a şedinţei desfăşurate în aula mare a ACADEMIEI ROMÂNE,purtând un titlu incitant,
“Bomba de la Academie”. Vizionarea înregistrării mi-a dovedit că titlul dat de media este pe deplin justificat.
În faţa plenului Academiei, a conducerii acestui înalt for ştiinţific, un profesor invitat din Germania, comunică “o mare descoperire ştiinţifică”. În România nu a existat Holocaust !
Aplauzele prelungite care au marcat încheierea expunerii şi lipsa oricărei obiecţii la comunicare, au evidenţiat acordul deplin al asistenţei.
Cred că nici o descoperire ştiinţifică comunicată până acum în această aulă, nu a făcut ca numele Academiei Române să facă atât de rapid înconjurul lumii. Depinde însă în ce sens.
La timpul când s-au desfăşurat evenimentele la care s-a făcut referire, aveam doar 13 ani. Şi doar pentru că m-am născut evreu, am trecut prin pericolul împuşcării în timpul execuţiilor efectuate fără nici un fel de judecată, de către armata română la intrarea trupelor în Herţa (5 iulie 1941), am trecut prin grozăvia convoaielor morţii pe drumurile Basarabiei, în care dacă rămâneai în urmă erai împuşcat, şi prin foame,frig şi tifos exantematic în timpul deportării în Transnistria.
Şi mă întreb acum, după această “descoperire”, eu care mă consideram până acum supravieţuitor al Holcaustului românesc, cărui eveniment i-am supravieţuit?
Şi cei aproape 80% din 1800 evrei deportaţi din Herţa, răpuşi de glonţ, de foame, frig, tifos exantematic şi febră tifoidă, datorită condiţiillor în care au fost puşi în Transnistria, cărui eveniment îi datorează moartea?
Sau cei exterminaţi în trenurile morţii şi în pogromul de la Iaşi, cei din judeţele Bucovinei de Sud şi din judeţul Dorohoi, (teritorii care nu au fost niciodată sub ocupaţie) şi au căzut pradă deportării, cărui eveniment îşi datorează moartea?
Cum poate fi numită această politică de exterminare programată şi aplicată de un stat suveran asupra unor oameni vinovaţi doar pentru că s-au născut din anumiţi părinţi?
Unii istorici au folosit termenul de Holocaust. România, prin oficialităţile reprezentative ale Statului, a adoptat acest termen şi a stabilit ziua de 9 octombrie ca Zi Naţională de Comemorare a Holocaustului.
Pentru autorul “descoperirii”, termenul de Holocaust nu poate fi aplicat decât în lagăre de tip Auschwitz, cum este cazul pentru Germania şi Ungaria. După acelaşi autor, în România evreii au fost doar “persecutaţi” şi au murit doar 100.000, cel mult 120.000, (o bagatelă pare-se pentru acest savant).
Numai că termenul Holocaust,ca şi alte cuvinte, a căpătat pe parcursul istoriei şi un alt înţeles pe lângă cel din antichitate care reflectă genocidul din cursul celui de al II-lea război mondial.
În acest sens, termenul de Holocaust se referă la exterminare şi nu la tehnologia folosită pentru exterminare.
În exterminarea evreilor şi a altor grupe de oameni, Germania nazistă a folosit şi tehnologii mai avansate precum camere de gazare şi crematorii. Holocaustul este german, chiar dacă unele lagăre au fost pe teritoriu polonez sau austriac, deoarece autoritatea era exercitată de guvernul nazist.
În exterminarea evreilor din România nu au fost utilizate camere de gazare. Au fost folosite tehnologii învechite precum glonţul (la intrarea trupelor în Basarabia şi în Bucovina de Nord), moartea prin asfixiere (în vagoanele închise etanş ale trenurile morţii de la Iaşi), incendierea şi aruncarea în aer prin dinamitare a unor magazii pline cu oameni (Odessa), spânzurători  (Odessa) şi moartea lentă (prin înfometare, frig şi condiţii de mizerie care au dus la izbucnirea epidemiilor de tifos exantematic şi febră tifoidă). Şi dacă exterminarea efectuată de Germania, pe care Hitler nu a reuşit s-o desăvârşească datorită înfrângerii în război, este denumită Holocaust, exterminarea săvârşită de guvernul Antonescu (pe care nici acesta nu a reuşit s-o desăvârşească din aceleaşi cauze) cum să fie denumită?
În calitatea dv de Preşedinte a Academiei unde a fost făcută comunicarea acestei“decoperiri ştiinţifice” din respect pentru opinia publică din ţară şi din străinătate, consider că aveţi datoria de onoare de a-mi răspunde pe aceeaşi cale la următoarele întrebări:
Dacă nu sunt supravieţuitor al Holocaustului românesc, cărui eveniment am supravieţuit?
Evreii şi romii care au murit datorită acţiunilor guvernului Antonescu, în teritoriile aflate atunci sub autoritate românească, victime ale cărui eveniment sunt, dacă nu victime ale Holocaustului românesc?

                    În aşteptarea răspunsului dumneavoastră,
    Cu repect,
    Liviu Beris
Preşedinte al Asociaţiei Evreilor din România Victime ale Holocaustului (AERVH)






SECONDO TEMPO. Ion Coja către Ionel Haiduc, respectiv Liviu Beris

      Domnule Președinte Ionel Haiduc,
      Scrisoarea ce v-a fost adresată de numitul Liviu Beris, prin funcția înaltă pe care Domnia Voastră o aveți, de reprezentant al excelenței românești în toate domeniile, consider că mă privește și pe mine, în calitatea mea de autor al, probabil, celor mai multe texte dedicate faptului că „în România nu a existat Holocaust!” Dacă, vreodată, Academia Română, în urma vreunui cataclism istoric, va atribui un fotoliu pentru activitatea științifică și artistică (sic!) de negare a Holocaustului din România, s-ar părea că eu voi ocupa acel fotoliu... Dar până atunci, adică până la kalendele grecești, dați-mi voie să reacționez „ca și când”! Ca și când m-aș afla instalat în acel fotoliu...
      Așadar, din această perspectivă examinând scrisoarea ce v-a fost adresată, îngăduiți-mi să-i dau eu un răspuns, de specialitate, o pseudo-specialitate pe care, ca om serios ce sunteți, n-aveți cum s-o stăpâniți. ...Vă mulțumesc pentru încredere. Sper s-o merit.

      Domnule Beris,
      la prima întrebare răspund astfel: nu faptul că „v-ați născut evreu” v-a expus pericolului de a fi împușcat „de către armata română la intrarea trupelor în Herţa (5 iulie 1941)”, ci faptul că, mai înainte cu un an, în iulie 1940, armata română, nevoită să evacueze Basarabia și Bucovina, inclusiv Herța, a fost atacată în modul cel mai laș cu putință de civili evrei înarmați! Evreii din speța teroristă, mereu bine informați, au știut că militarii români primiseră ordin să nu răspundă cu foc de armă la provocările civililor. Nu discut rațiunea acestui ordin, după părerea mea justificat. Atacul murdar la care s-au dedat atunci evreii, „unii evrei”, nici până azi nu a fost denunțat ori regretat de ceilalți evrei. Nici măcar evreii de la București sau de azi nu s-au învrednicit să se delimiteze de comportamentul mizerabil al evreilor teroriști din Herța și celelalte localități care atunci, în vara lui 1940, au declanșat de fapt începutul holocaustului din România, holocaust care a făcut sute de mii de victime printre români!
(A greșit domnul Vladimir Iliescu afirmând că „în România nu a existat Holocaust”! Păi cum să-i zicem altfel hecatombei care a înghițit sute de mii de români începând cu iunie 1940?! Căci după intrarea rușilor în Basarabia și Bucovina, a urmat primul act al tragediei: deportările în Siberia. Cumva nu cunoaște domnul Beris ce rol au jucat evreii în stabilirea listelor, în instigarea rușilor la deportarea unui număr cât mai mare de români, în primul rând a românilor din elita locală?! A celor mai români dintre români?!... Deci pun și eu această întrebare! Nu aștept răspuns...)
      Se știe că un mare număr de tineri evrei, unii copii – v-ați numărat printre ei, domnule Liviu?!, au atacat cu foc de armă și grenade pe românii militari sau civili! S-au adus în acest sens zeci, sute de dovezi pentru mii de morți! Niciun răspuns nu s-a primit din partea comunității evreiești, a celor care pretind să-i reprezinte pe evreii năpăstuiți! Năpăstuiți când? După un an abia, când Armata Română a trecut Prutul înapoi! Era absolut firesc să existe represalii împotriva nemernicilor! De ce vă faceți că nu știți de acei evrei mizerabili, domnule președinte?!
      Întrebarea care se pune este simplă, copilăresc de simplă: „Cine a dat primul”, neprovocat?! Cine a ridicat sabia fără niciun motiv, altul decât ura animalică, irepresibilă și inexplicabilă, ura față de cel care te-a îndatorat prin omenia sa! Ce i-a făcut pe evreii din Herța, domnule Beris, să atace convoaiele de refugiați români, în iunie 1940?
     Nu veți da un răspuns la această întrebare. Căci, iată, sunt mai bine de 70 de ani de când nu răspunde niciun evreu la această întrebare! Niciunul, în frunte cu președintele evreilor victime ale holo... etc., etc., bla-blauri nerușinate! Mincinoase!
      A doua întrebare a dlui Beris se referă la Iași, la evenimentele din iunie 1941, care au produs sute de victime printre evrei. Au fost atunci două categorii de evrei: evrei arestați de poliția română (circa 500 de evrei) și evrei arestați de armata germană. Dintre evreii arestați de poliția română toți au fost judecați și condamnați la închisoare pentru actele lor de terorism, dar la sfârșitul războiului toți erau în viață și au fost eliberați. Repet, la Iași, toți evreii arestați de poliția română au rămas în viață! S-ar putea spune că pe acei evrei i-a salvat însăși arestarea, căci prigoana propriu-zisă, pogromul, a început după ce germanii s-au plâns că autoritatea românească a arestat un număr prea mic dintre evreii vinovați de cunoscutele acte de terorism în spatele frontului! Pentru evreii din Iași, arestați de armata germană, care au avut parte de cu totul alt destin, interesați-vă, domnule Beris, la tribunalul din Haifa, ca să aflați de ce au fost uciși și cine i-a ucis! După război, la Haifa s-a ținut un proces cu vinovații de moartea evreilor din „trenurile morții” de la Iași! Niciun român nu a fost pomenit printre vinovați. Dimpotrivă, românii au intervenit ca să diminueze efectele represaliilor nemțești! Care nemți au avut și ei motivele lor!...
      Iar un comunicat al Yad Vashem din urmă cu vreo doi ani spune că „nu există niciun motiv pentru a-l face pe mareșalul Ion Antonescu vinovat de pogromul de la Iași”! Pogrom pentru care, ca să fim drepți, au fost vinovați și unii evrei. Mereu „unii” evrei. Nu toți! Dar nici puțini! Din păcate „ceilalți” evrei, având interdicție de la legile Talmudului, niciodată nu au putut să-i demaște pe evreii criminali, evreii teroriști, anarhiști, bezmetici, netrebnici, fără nicio cenzură morală în comportamentul lor! Evreii ne-evrei!
      Așa se face că atunci când s-a re-instalat administrația românească în Basarabia și Bucovina, în iunie 1941, nu au putut fi identificați cu exactitate toți evreii care se făcuseră vinovați de crime împotriva românilor în perioada iulie 1940 – 21 iunie 1941. Populația evreiască a refuzat să colaboreze cu autoritățile la identificarea evreilor criminali, s-a solidarizat cu ei, propriu-zis. În această situație, Ion Antonescu a luat măsura logică – căci există o logică a războiului!, măsura izolării evreilor neloiali Țării, a strămutării de pe teritoriul românesc a evreilor suspectați de colaborare cu inamicul. Prin comportamentul lor acești evrei nu meritau să mai fie cetățeni români! Se făcuseră complici cu inamicul! Așa ceva se pedepsește cu moartea, de obicei.
      Antonescu a fost mai blând, așa că evreilor care se făcuseră atât de vinovați față de români li s-a stabilit domiciliu obligatoriu în Transnistria! Nu în cotețe sau grajduri, ci în case de oameni, în sate și orașe! Nu în lagăre de exterminare! Da, în Transnistria evreii au ajuns să fie păziți de jandarmii români, dar nu ca să nu fugă în Rusia – erau liberi s-o facă dacă doreau!, ci ca să nu fie omorîți de ucrainienii localnici, care aveau motive foarte serioase să se răzbune „pe evrei”! Nu mai intru în detalii. Am scris zeci, sute de pagini pe acest subiect și niciun Liviu Beris sau Radu Ioanid etc. nu mi-au făcut onoarea de a mă prinde cu vreo minciună! Așa cum i-am prins eu și pe Sonia Palty, și pe Matatis Carp, și pe Lya Benjamin etc. E drept: nu pe toți evreii! Ceilalți însă, care nu se țin de minciuni, evreii evrei, sunt nevoiți să tacă și să recunoască adevărul numai când discuți cu ei „între patru ochi”! Sfiiți și jenați de situație... Am mulți colegi evrei cu care am purtat astfel de discuții!
      Minciună este și povestea cu zeci de mii de evrei uciși la Odessa!... Au fost mult mai puțini și nu fără o justificare foarte, foarte serioasă! Acea justificare pe care, în cazuri absolut similare, au pretins-o și americanii sau, mai recent, însăși armata Israelului! Faptul că evreii comuniști din Odessa au aruncat în aer clădirea în care au murit 80 de militari români, ofițeri mai ales, inclusiv câțiva generali, produce în mod automat represalii asupra civililor! A le reproșa militarilor români asemenea represalii este, mai înainte de orice, o prostie! Ne iei de proști, domnule Beris?!... Ai greșit adresa!
     Repet: după aceeași „rețetă” acționează orice armată! Legile războiului nu condamnă asemenea represalii! Numai legile Cahalului interzic oricărui evreu să spună adevărul când acest adevăr lezează alt evreu! Nu contează că acel evreu este un criminal, un iresponsabil, un ne-om! Evreii colaborează cu adevărul, cu dreptatea, numai atât cât convine unor interese evreiești, unor directive evreiești!... Vestitul și jalnicul dublu standard evreiesc! Care a tulburat și tulbură sufletul și mintea a milioane de evrei! Teribila dramă pe care o trăiește orice evreu în care palpită scînteia de om!...
      Aveam, de la câțiva prieteni comuni, unele referințe bune despre dl Beris! Mă lepăd de ele fără nicio satisfacție! Tare mult mă întristează minciunile din scrisoarea sa... Să minți chiar și când te adresezi Președintelui Academiei, instituția care este pretutindeni sediul cel mai autorizat al Adevărului?!... Imprudent gest pentru un mincinos! Oricât de președinte ar fi și dumnealui!...
      Domnule Beris, spuneți că, dacă în România nu a fost holocaust, nu mai știți a cui victimă sunteți! Ca ins care mințiți și care știți bine că mințiți, sunteți o victimă a evreilor, a „unor evrei”, a evreilor care, unii au scornit legile, iar alții le aplică, legile acelea nenorocite care vă obligă să mințiți! Da, sunteți o victimă a Holocaustului în măsura în care orice om care minte, care este obligat să mintă, devine o victimă a propriilor minciuni, o victimă a celor care l-au împins sau obligat să mintă! Sunteți într-adevăr victima Holocaustului, sunteți victima minciunii numite Holocaustul din România! Din pricina acestei minciuni nu vă puteți implini ca om. ...Doare? Doare tare?... Cred și eu!
      Cu urări creștinești de regăsire a drumului drept, căci niciodată nu-i prea târziu să descoperi calea adevărului,

                                                                                          Ion Coja

27 februarie 2013

POST SCRIPTUM  Au aplaudat academicienii români când sub cupola Academiei au răsunat cuvintele „în România nu a existat Holocaust” rostite de savantul german Vladimir Iliescu? Asta ne pune în situația de o constata că aplauzele pot avea valoare de dovadă științifică, de argument, de probă indubitabilă! Când cei care aplaudă sunt ditamai academicienii, nu mai este nevoie de niciun argument! De niciun alt argument! Interesantă demonstrație științifică!... Și astfel, prin aplauze, se pune capăt discuțiilor ce țin de atât amar de vreme! Originală și inedită cale și-a ales adevărul de data asta! Adevărul formulat limpede, inechivoc, prin aplauze! Inovație pur românească!...
     Aplauze pentru aplauzele academice! Bravo, băieți!

miercuri, 27 februarie 2013

Triumviratul malefic


Triumviratul malefic: Valeriu Stoica, Calin Andrei Zamfirescu si Arin Stanescu


Dumnezeu a spus: „Să se facă lumină!”… Atunci, să se facă, mai ales că este vorba despre Banca Internaţională a Religiilor. Spre luminarea acelora care au fost numiţi ca să aplice legea.
{mosimage}Ceea ce se ştia dintotdeauna în mod neoficial, adică faptul că nimic nu mişcă în justiţia română fără directivele grupării Valeriu Stoica - Călin Andrei Zamfirescu - Arin Stănescu, s-a oficilializat prin decretul de numire a lui Cătălin Predoiu ca ministru al justiţiei, semnat de Traian Băsescu la 29 februarie 2008. De precizat că, de facto, noul ministru al justiţiei este Călin Andrei Zamfirescu, ginerele acestuia, Cătălin Marian Predoiu, figurând ca ministru în decret, doar de ochii lumii. Aşa că, Ministerul Justiţiei este condus de Călin Andrei Zamfirescu, nu din sediul ministerului, de pe Bd-ul. Libertăţii, ci din str. Jean Louis Calderon nr. 38 (sediul Societăţii Civile de Avocaţi Zamfirescu-Racoţi-Predoiu) . Nu există cunoscător al culiselor să creadă că Predoiu ar fi acela care să ia hotărâri în adminstrarea justiţiei române. De altfel, imediat după numirea sa ca ministru, prima măsură a fost scoaterea de sub urmărire penală a socrului său Călin Andrei Zamfirescu şi a celorlalţi 13 învinuiţi în dosarul nr. 194/P/2003 (falimentul fraudulos al BIR) aflat în instrumentarea DNA. Cine „a năşit” procedura numirii noului titular la justiţie ? Călin Andrei Zamfirescu cu Tăriceanu şi Valeriu Stoica cu Băsescu . Şi asta, deoarece Călin Zamfirescu nu putea fi desemnat oficial în funcţia de ministru, întrucât era urmărit penal de DNA în dosarul menţionat în legătură cu falimentul fraudulos şi lichidarea prin jaf a Băncii Internaţioanle a Religiilor . Principalul consultant al numirii titularului la Ministerul Justiţiei a fost însă Valeriu Stoica, implicat personal până peste cap în aceleaşi mari afaceri de lichidări bancare cu Călin Andrei Zamfirescu şi Arin Stănescu alias Arie Shalev. De altfel, pentru grupul celor trei (Stoica-Zamfirescu-Stănescu), termenul potrivit ar fi de grupare mafiotă. Aceasta este cea mai bine organizată, având o penetrare totală la nivelul tuturor instanţelor şi parchetelor din ţară, inclusiv, şi în primul rând, la DNA . Este o adevarata caracatiţă!
În fruntea, dar în umbra acestei caracatiţe, se afla iniţial Valeriu Stoica, încă de pe timpul mandatului său de ministru al justiţiei, când împreună cu foştii săi colegi de grupă de facultate, Călin Andrei Zamfirescu şi Arin Stănescu – nume real Arie Shalev – s-au organizat şi au pus la punct cele mai mari „afaceri” fără să investească un leu . În grupare a fost atras apoi şi Flavius Baias, unul din finii lui Valeriu Stoica care îndeplinea funcţia de Secretar de stat la justiţie – fiind adjunctul naşului său . De reamintit că Arin Stănescu, după terminarea facultăţii în 1976 a plecat în Israel, unde înainte de a se reîntoarce în ţară, ocupa un post de jurist la primăria din Carmiel, fiind urmărit penal prin mai multe dosare. În România, Arin Stănescu s-a întors în 1992 când, împreună cu Neculaescu Toma înfiinţează societatea „All Kind of Buisiness Impex” SRL, înmatriculată sub nr. J40/18348/13 iulie1992 având sediul în Bucureşti str. Aviator St. Protopopescu, nr. 9, bloc C, parter, ap.1, sector 1.
„Marele investitor străin” Arie Shalev – sub acest nume figurează Arin Stănescu în această societate, având Paşaport PA/153/565/ eliberat de Ministerul de Interne israelian – a investit în afacerile din Romania „imensa sumă” de 223 USD , fiind, de altfel, singura sumă investită din propriul său buzunar în afacerile din România. La la 14 .12. 1998, Arie Shalev, devenit Arin Stănescu, împreună cu Călin Andrei Zamfirescu, Stan Târnoveanu şi încă doi cetăţeni belgieni au constituit societatea „Reconversie şi valorificare active” înmatriculată sub nr. J40/12704/1998 la ORCB. Cenzor al societăţii - Andreea Alina Zamfirescu, fiica lui Călin Zamfirescu şi actuala soţie a lui Cătălin Predoiu. Capitalul acestei societăţi : 90 milioane lei vechi. Obiect de activitate : afaceri, consultanţă etc. Sediul social, Bucureşti Bd. Mircea Vodă nr.35 bl.M27, sector 3, iniţial într-un apartament care, ulterior cu încă alte două apartamente din acelaşi bloc, aveau să devină proprietatea „Mătuşii Tamara”, lăsate „moştenire” Danei Nastase. Arie Shalev prin societatea sa, plătea încă din anul 2000, în mod oficial, o chirie de 7.000 USD/lună, noii proprietare . Aceste apartamente sunt şi astăzi utilizate tot de către Arie Shalev şi societatea menţionată, denumită în prezent „ZTS Consultanţă - Management” S.R.L., şi noua societate profesională „RVA Insolvency Specialists”. Nu există date din care să rezulte noul plafon al chiriei actuale .
Prima parte a anului 1999 a fost pentru societatea „Reconversie şi valorificare active” o perioadă de studiu, de marketing, de pregătire a lui Arie Shalev, Călin Andrei Zamfirescu şi asociaţii lor, care căutau afaceri mari, profitabile, în care să nu investeasca nimic sau cât mai puţin, dar care să producă enorm . Aşa au ajuns cei trei foşti colegi de grupă de facultate, la concluzia că cele mai profitabile afaceri sunt lichidările. În astfel de afaceri nu investeşti nimic, iar profiturile îţi vin automat din vânzarea activelor, din încasarea creanţelor, din folosirea fondurilor societăţilor pe care le lichidezi etc. La 30 august 1999 fostul prim-ministru Radu Vasile semnează OUG nr. 79/1999 privind organizarea activitatii practicienilor in reorganizare si lichidare . Autorii actului normativ nu sunt alţii, decât avocaţii Arin Stănescu şi Călin Zamfirescu, ordonanţa guvernului fiind contrasemnată de colegul lor, Valeriu Stoica, ministrul Justiţiei . Interesant este faptul că, aşa cum rezultă din Fişa procedurii parlamentare, OUG nr. 79/1999 a plecat de la Guvern la 31 august 1999 şi a ajuns la Parlament la 30 august(!) 1999, publicându-se în aceeaşi zi în Monitorul Oficial. În baza acestei ordonanţe, cei trei colegi de facultate înfiinţează Uniunea Naţională a Praticienilor în Reorganizare şi Lichidare, Arin Stănescu mulţumindu-se pentru început – aşa cum arăta Fănel Păvălache - numai cu funcţia de vicepreşedinte al acestui ONG .
La 19 noiembrie 1999, în baza unei Note de fundamentare contrasemnată de Flavius Baias, finul lui Valeriu Stoica, se emite Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.186/1999 pentru modificarea si completarea Legii nr. 83/1998 privind falimentul băncilor – act normativ avându-I, bineînţeles, ca autori tot pe cei doi avocaţi, fondatorii firmei “Reconversie şi valorificare active”. Şi desigur, tot în aceeaşi zi de 19 noiembrie 1999, OUG nr. 186/1999, se publică în Monitorul Oficial al României, dată la care, în temeiul acesteia se şi cere Tribunalului Bucureşti falimentul BANKCOOP . Graba a fost atât de mare încât, în acea vineri – zi scurtă de lucru, Guvernul a şi aprobat-o, a şi trimis-o la Monitorul Oficial care, în aceeaşi zi a şi publicat-o. Ce s-a uitat însă ? Procedura constituţională prevedea că Ordonanţele Guvernului trebuie mai întâi să fie depuse spre aprobare la Parlament şi numai după aceea se pot publica în Monitorul Oficial . Ordonanţa nr. 186/1999 întâi s-a publicat în M.O la 19.11.1999 şi apoi s-a depus la Parlament (22 noiembrie 1999), încălcându-se procedura constituţională prevăzută de art. 114 (4) din Constituţie (text în vigoare la data emiterii Ordonanţei). Care a fost principala modificare adusă Legii nr. 83/1998 privind falimentul băncilor ? Simplu ! La art. 17 al Legii nr. 83/1998 conjuncţia « şi » a fost înlocuită cu prepoziţia « sau », fiind astfel eliminată etapa obligatorie a « administrării speciale » prevăzută în Legea nr. 83/1998, astfel că, falimentul unei bănci putea fi solicitat chiar şi în cazul în care asupra acelei bănci nu s-ar fi exercitat o acţiune de administrare specială, ci numai o « supraveghere specială », cele două condiţii fiind cumulative în Legea nr. 83/1998 .
Această modificare a facilitat ulterior, conform planului de afaceri al grupării Arin Stănescu - Călin Andrei Zamfirescu, declanşarea falimentului băncilor româneşti – victime ale acestui grup de interese. Trebuia însă bineînţeles, ca totul să fie legal sau ca totul să pară cel puţin legal. Aşa că, la 27 noiembrie 1999 , avocaţii Arin Stănescu şi Călin Zamfirescu, în baza Ordonanţei de guvern iniţiată, redactată şi promovată de ei, aceştia devin şi „practicieni în reorganizare şi lichidare judiciară” şi se înscriu în « Tabloul practicienilor în lichidare şi reorganizare judiciară », Tablou înfiinţat tot de către ei, în baza OUG nr. 79/1999. Şi tot în aceeaşi zi de 27 noiembrie 1999, societatea lor „Reconversie şi valorificare active” este înscrisă în « Tabloul persoanelor juridice specializate” în reorganizare şi lichidare judiciară. Ulterior, cu sprijinul partenerilor lor din BNR, toate băncile cărora li s-a declanşat procedura premeditată de faliment au fost încredinţate spre lichidare acestei firme . Lichidarea unor bănci cu active de mii de miliarde lei, trebuia să fie însă finanţată de cineva, soluţia nefiind alta, dar găsită cu sprijinul BNR prin Fondul de Garantare al Depozitelor Bancare al cărui preşedinte nu era altul decât fostul vice-guvernator al BNR, Mihai Bogza. Aşa cum arăta Fănel Păvălache, în declaraţiile sale, la început, activitatea societăţii de lichidare constituită de grupul Arie Shalev - Călin Zamfirescu, nu mergea prea strălucit, abia se roda, şi se căutau noi bănci-victime, care să posede active mari, ceea ce ducea desigur la posibilitatea încasării de onorarii enorme . Pentru această misiune era necesar ca în grup să fie atraşi noi membri, de preferinţă, tot liberali. Aşa se face că unul din noii veniţi a fost Mihai Bogza, impus de PNL ca viceguvernator al BNR, acesta având sarcina să identifice bănci şi să pregăteasca terenul de faliment al acestora. Şi cum se ştie, în acea perioadă existau bănci româneşti care se confruntau cu efecte ale tranziţiei, bănci care în realitate, în nici un caz nu erau sortite pieirii . Mihai Bogza este cel care în baza unei clare programări, a ales viitoarele victime ale societăţiii de lichidare a grupării lui Arin Stănescu – Călin Zamfirescu. De altfel, aşa cum arată Fănel Păvălache, sarcinile membrilor grupului erau bine şi distinct repartizate – unii se ocupau cu identificarea victimelor, alţii pregăteau şi emiteau actele normative necesare care să dea aparenţa de legalitate activităţii grupului, iar Călin Zamfirescu, Arin Stănescu şi Stan Târnoveanu lichidau şi adunau imensele sume de la băncile-victimă. A se vedea declaraţiile lui Fănel Păvălache. Spre exemplificare, dăm câteva cifre care demonstrează imensele sume încasate de gruparea mafiotă prezentată . Conform documentelor, depuse la Tribunal chiar de firma de lichidare a celor doi patroni avocaţi-lichidatori, de la Banca Internaţională a Religiilor a fost încasată în perioada 10 iulie 2000 – 31 august 2001, suma de 580, 3 miliarde lei, din care avocaţii-lichidatori au cheltuit pe propriile lor salarii, bonusuri de performanţă, cheltuieli cu terţii (terţii fiind tot ei) suma de 211,2 miliarde lei, iar în afara acestei sume, au mai încasat drept „onorarii lichidator”, încă 55,3 miliarde lei . Până la 31 decembrie 2002, firma avocaţilor-lichidatori cheltuise din fondurile BIR suma de 163,2 miliarde lei, în acelaşi mod. Dintr-o expertiză solicitată de Comisia de Abuzuri a Camerei Deputaţilor, expertiză depusă la 22.11. 2004, rezultă că în perioada 11.07.2000 – 31.05.2004, lichidatorul RVA – adică, cei doi avocaţi-lichidatori - îşi auto-plătise din fondurile BIR, salarii şi bonusuri de performanţă 249,6 miliarde lei, plăţi pentru lucrări şi servicii diverse 112,5 miliarde lei, proprii onorarii 123,7 miliarde lei, plăţi pentru materiale, 22,5 miliarde lei . La pag. 8 a Raportului de expertiză menţionat se arată : „În concluzie, S.C. Reconversie şi Valorificare Active a păgubit Banca Internaţională a Religiilor cu suma totală de 640 miliarde lei prin modalităţile următoare : cu suma de 508,3 miliarde lei prin sustragere (furt) direct din trezoreria băncii ; cu suma de 132 miliarde lei prin facilităţi acordate nelegal debitorilor băncii”. Accesând site-ul „Moore Stpehens RVA” se poate vedea ce lichidări judiciare au mai făcut obiectul firmei grupării Stănescu – Zamfirescu . Iată spre exemplificare numai câteva societăţi din portofoliul de lichidări : Bankcoop, Banca Internaţională a Religiilor, Banca Albina, Banca Populară de Dezvoltare, Banca Populară Fortuna, Banca de Investiţii şi Dezvoltare, Banca Columna, Uzinele Republica, Bere Chitila, Rompetrol distribution , Modcotton Aurora, Romcereal etc., etc.. Să nu uităm însă relaţiile existente între Arie Shalev (Arin Stănescu) şi prietenul şi asociatul său din firma „Euroeconomic”, Varujan Vosganian . „Euroeconomic”, a fost creată la 23 martie 2001, sub nr. J40/3175, cu sediul în str. Ardeleni nr. 9 etaj 1 ap. 2, sector 2, activitatea principală a acesteia fiind „activităţi auxiliare intermedierilor financiare”. În firma lui Vosganian mai sunt asociaţi Arin Stănescu, Adrian Ciocănea, actualul şef al Departamentului Afaceri Europene şi Dumitru Cocea, director de cabinet şi fin al lui Varujan Vosganian . Arin Stănescu a fost, este şi va rămâne, aşa cum se ştie, nu numai prietenul de taină al lui Vosganian dar şi ”eminenţa sa cenuşie” . Să nu se uite că Arin Stănescu îl consilia pe Vosganian şi în fostul partid UFD şi când acesta era preşedintele Comsiei buget, finanţe, bănci din Senat şi tot Arin Stănescu îl consiliază şi astăzi pe Vosganian în calitatea sa de ministru al economiei şi finanţelor. Cei care critică astăzi politica economică, taxele, impozitele şi tot ceea ce ţine de finanţele României nu cunosc faptul că, în realitate ideile nu-i aparţin în totalitate lui Vosganian ci „emineneţei sale cenuşii”, Arin Stănescu , considerat a avea – o minte diabolică şi rapace. Una din ultimele mari lovituri date de Arin Stănescu şi Călin Zamfirescu cu sprijinul lui Varujan Vosganian şi al Monicăi Macovei a fost modificarea Legii nr. 64/1995 devenită legea nr. 85/2006 privind insolvenţa . Prin această lege, a fost pregătit terenul pentru ca fondul de lichidare – fond public - aflat la Ministerul Justiţiei şi creat prin majorarea cu 20% a taxelor plătite de mediul de afaceri din România la Oficiile Registrului Comerţului să fie trecut la Uniunea Practicienilor în Reorganizare şi Lichidare, adică la nimeni altul decât la Arin Stănescu . Astfel art. 4 alin. 7 din legea sus-amintita stipulează ca Oficiile Registrului Comerţului să transfere sumele provenite din majorarea cu 20% a taxelor încasate de acestea la UNPIR, “acest ONG având dificila obligaţie să comunice nr. de cont în care sa fie transferate aceste sume”. Interesant este faptul, că la data aprobarii Legii nr. 85/2006 - UNPIR nici nu exista sub această denumire, ci numai ulterior în luna noiembrie 2006, fosta UNPRL, prin o nouă iniţiativă a celor doi s-a emis OUG nr. 86/2006 şi a devenit UNPIR. Astfel că, art. 48 lit. k din OUG nr. 86 din 8.11.2006 prevede preluarea de la Ministerul Justiţiei şi administrarea de către UNPIR a “fondului de lichidare”, cheltuielile de administrare a acestui fond fiind încasate, bineînţeles tot de către UNPIR din fondul respectiv . In acest mod a fost finalizată preluarea unui fond public, “fondul de lichidare” aflat la Ministerul Justitiei, de către Arie Shalev, statuându-se defintiv îmbogăţirea anuală a acestuia cu peste 150 miliarde lei vechi - el fiind de acum, noul preşedinte al ONG-ului creat la 30 august 1999 sub denumirea de UNPRL, devenită UNPIR . Preşedintele Traian Băsescu a fost avertizat în luna iunie 2007 de către unele ziare prin mai multe articole, să nu promulge legea de aprobare a OUG nr. 86/2006, dar, probabil, fie nu i s-a adus la cunoştinţă realitatea, fie nu a dat curs semnalului de alarmă tras de presă, astfel că prin Decretul nr. 275/2007 de aprobare a ordonanţei sus-amintite, Arin Stănescu va primi anual peste 150 miliarde lei vechi. Desigur, nu trebuie uitat faptul că la Palatul Cotroceni este prezent şi nelipsit partenerul lui Arin Stănescu şi Călin Zamfirescu, numitul Valeriu Stoica şi că la guvern se află Varujan Vosganian, aşa că decretul de aprobare al OUG nr. 86/2007 a fost floare la ureche, Arie Shalev şi colegii săi din UNPIR adăugându-şi colosal la avere din bani publici . Direcţia Naţională Anticorupţie apreciază că această grupare mafiotă nu prezintă pericol social, deşi, la 26 septembrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală, prin Decizia nr. 5515, dispune începerea urmăririi penale împotriva a 14 persoane implicate în gruparea menţionată în fruntea listei aflându-se Arin Stănescu şi Călin Zamfiresu, capii acestei grupări. La 24 aprilie 2008 procurorul Maria Trandabăţ din DNA emite Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală a tuturor învinuiţilor . De altfel, hotărârea de scoatere de sub urmărire penală a învinuiţilor din dosarul nr. 194/P/2003 (dosarul falimentului şi lichidării BIR) era cunoscută încă de la 11 martie 2008, din declaraţia socrului ministrului justiţiei, Cătălin Predoiu, numitul Călin Zamfirescu, unul din cei 14 urmăriţi în dosar, care declara în Jurnalul Naţional că : „ DNA va da în curând soluţia de scoatere de sub urmărire penală pentru toţi 14” . Ordonanţa dată de procurorul Maria Trandabăţ la 24 aprilie 2008 de scoatere de sub urmărire penală a întregului grup a venit să confirme faptul că soluţia era deja stabilită . De altfel aceasta a fost prima şi cea mai importantă sarcină cu care a fost investit Cătălin Predoiu : să-l scoată pe socrul său şi pe ceilalţi învinuiţi în dosarul BIR de sub urmărire penală . Iată succesiunea faptelor : La 21.02.2007, prin rezoluţie, în baza deciziei ÎCCJ- Secţia Penală se începe urmărirea penală împotriva învinuiţilor nominalizaţi şi pentru faptele prevăzute de art. 11 din Legea nr. 78/2000 şi art. 246 Cod pen.. La 04.02.2008 prin Ordonanţă, procurorul de caz ajunge la concluzia că faptele săvârşite de învinuiţii din grup sunt mai grave şi dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevzută de art.246 Cod pen., în infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, în formă calificată, în modalitate continuată, prevăzută de art.246 rap. la art.2481 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod pen.. Hotărârea de schimbare a încadrării faptelor, s-a dat deci după un an de cercetări (21.02.2007 la 04.02.2008) datorându-se, se înţelege, găsirii în dosar a unor circumstanţe agravante . La 8.02.2008, numitul Păvălache Fănel invitat la DNA, într-o declaraţie afirmă că datele şi faptele pe care le-a descris pe 30 de pagini, numite de procurorul de caz “note date în arestul preventiv” le deţine de la Arin Stănescu şi apropiaţii acestuia . La 29.02. 2008, Cătălin Predoiu ginerele învinuitului Călin Zamfirescu este numit ministrul justiţiei . La 11.03.2008 Călin Zamfirescu declară public în Jurnalul Naţional că “DNA îi va scoate în curând de sub urmărire penală pe toţi cei 14 învinuiţi” . La 24 aprilie 2008, procurorul Maria Trandabăţ din DNA pronunţă Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală. Cine poate crede că toate acestea sunt simple coincidenţe de fapte şi date calendaristice ? Cele de mai sus se bazeaza numai pe documente autentice.

Valeriana N. STOICA,
Bucureşti, str. Batiştei, nr.25
Nota: Azi 22 aprilie 2012 la emisiunea Viata satului am aflat ca  Valeriu Stoica detine pe dealurila Dragasanilor o plantatie de 40 ha de vita de vie!
Pe aceleasi dealuri, un membru al Comisiei trilaterale – Mugur Isarescu detine suprafete de vie mult mai mari!